Gică Popescu ar putea deveni încă din această primăvară preşedintele FRF, dacă alegerile forului vor fi devansate pentru luna martie 2014. Posibila numire a Baciului în fruntea Federaţiei ar fi putut coincide şi cu revenirea cumnatului Gică Hagi pe banca tehnică a naţionalei. Însă Regele pune capac tuturor speculaţiilor în acest sens.
“Ştiţi cum e, suntem cumnaţi, nu vreau să zică nimeni 'Ăsta vrea să fie antrenor la naţională'. Eu ştiu ce-i în mintea lui Gică, nu poate să-mi spună, dar i-am zis să mă scoată din schemă. I-am spus: 'Dacă vei fi tu preşedinte, cu siguranţă nu voi fi selecţioner!' Postul de selecţioner nu e important în România în momentul de faţă. Înseamnă presiune enormă de azi pe mâine. Tot ce se face de la U-21 în jos e important!”, a declarat la gsptv, Gică Hagi.