Pe 1 Decembrie, un grup de copii de la Școala “Carol I” a salutat toţi romaşcanii cu “La mulţi ani, române!”.
Mulţi dintre romaşcanii care, duminică, 1 Decembrie, au ieşit în oraş au avut parte de o surpriză: au fost salutaţi pe stradă cu “La mulţi ani de ziua României!”. Iniţiativa aparţine unui grup de copii de la Școala “Carol I”, din cartierul Nicolae Bălcescu, care au vrut să transforme sărbătoarea de Ziua naţională, dintr-un eveniment oficial, într-un eveniment care ne atinge pe fiecare dintre noi. Startul activităţii care s-a numit “La mulţi ani, române!” s-a dat din faţa troiţei de lângă Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Copiii, împreună cu învăţătoarea Cornelia Gherman şi profesorul de religie Damian Vasilache, au împărţit, întâi, în biserică, tuturor celor prezenţi la slujbă, cocarde tricolore. “Momentul a fost emoţionant, pentru că steagul României a stat la loc de cinste, la inima fiecărui român, dăruit de fiu mamei sau de nepoată bunicii”, a spus profesorul Damian Vasilache.
Copiii au fost răsplătiţiu cu dulciuri de preotul Alexandru Zamfir, după care au plecat pe străzile oraşului, felicitând toţi romaşcanii întâlniţi în cale. “La început, am fost reticenţi când spuneam oamenilor de pe drum urarea, dar domnul profesor ne tot îndemna să nu renunţăm şi, apoi, pe măsură ce întâlneam cu tot mai mulţi oameni, care ne răspundeau cu zâmbetul pe buze, a fost o adevărată bucurie să strigăm din toată inima «La mulţi ani!». Oamenii ne răspundeau la urare, era un sentiment nou, urai unui om străin, totuşi unui român: «La mulţi ani!» Cu siguranţă, începând de la anul, toţi colegii mei, trăind azi acest moment cu steagul fluturând în mânăm vor spune cu mândrie: «La mulţi ani, române!»”, a spus Simona Roman, preşedinta Consiliului Elevilor de la Școala “Carol I”.
Odată cu urarea, trecătorii au primit de la copii şi câte un steguleţ. “Am ple