Începând cu 1 decembrie, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a deschis încă patru puncte fixe de control pentru verificarea rovinietei, numărul total al punctelor fixe ajungând astfel la 33.
Cele patru noi puncte sunt amplasate în județele Timiş, Călăraşi, Tulcea şi Brăila.
Per total, începând din această lună, sunt funcționale cele 33 de puncte fixe pentru verificarea rovinietei, la care se adaugă un număr de 14 puncte mobile.
Pe şoselele din România sunt amplasate posturi de control dotate cu camere de luat vederi, care recunosc numerele de înmatriculare ale maşinilor de la o distanţă de 20 de metri. Numărul de înmatriculare al autoturismului este verificat în baza de date şi în cazul în care nu a fost platită rovinieta proprietarul maşinii va fi amendat.
Potrivit celor de la CNADNR, în urma amplasării celor 24 de camere, în anul 2010, s-a simţit o creştere sensibilă a veniturilor din taxa de rovinietă. Totodată, instalarea celor 63 de noi camere va duce la o creştere considerabila a veniturilor rezultate din această taxă.
”Numărul mai mare de puncte de control generează creşterea gradului de plăţi voluntare a rovinietei cu un procent de minim 25%. Camerele au fost amplasate strategic, în puncte care nu pot fi ocolite de şoferi, iar pe timpul nopţii, sistemele de supraveghere vor detecta plăcuţele maşinilor şi în infraroşu”, susțin reprezentanții companiei.
În luna octombrie, reprezentanții Companiei de Drumuri anunțau că, până în toamna anului 2014, vor mai fi instalate înca 45 de camere, ceea ce înseamnă creşterea şi întărirea sistemului de supraveghere cu aproape 100 %.
Conform datelor transmise de CNADNR, în perioada 2009-30 septembrie 2013, încasările din rovinietă ajung la 3,72 miliarde de lei fără TVA, adică peste un miliard de