Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul nu iubeşte deloc Braşovul. Judeţului nostru i-a fost alocat un buget de mizerie

Publicat in Adevarul, luni 2 decembrie 2013 ·

Deşi Braşovul este al doilea oraş touristic al ţării şi unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat, când vine vorba să primească bani situaţia se schimbă. Braşovul a primit un buget de doar 212,3 milioane de lei, similar celui de anul acesta.

Consiliul Judeţean avea planuri pentru 2014 şi speră să poată repara cât mai multe drumuri din Braşov. Banii însă sunt mult prea puţini. „Putem spune că există o anumită constanţă: avem la fel de puţini bani. Vorbim despre aproximativ aceleaşi sume ca în acest an. Din total sume defalcate, judeţul Braşov are prevăzut 212,3 milioane de lei, iar pentru drumuri 6.409.000 lei, în contextul în care numai pentru drumuri noi am cerut circa 400 de milioane de lei. Fac un apel la parlamentarii de Braşov să facă lobby pentru creşterea bugetului“, a spus senatorul Sebastian Grapă, citat de bzb.ro.

Liberalul a precizat că a făcut trei amendamente la bugetul de stat pentru Braşov: alocări de bani pentru Drumul Ruşinii (Şercaia - Comăna - Hoghiz), asfaltarea drumului de la Buneşti spre Viscri (având în vedere că prinţul Charles vine tot mai des), pentru care a cerut bani şi anul trecut, dar nu i-a obţinut, dar şi pentru aeroportul de la Ghimbav, mai scrie bzb.ro.

Pe aceeaşi temă:

Austriecii ar putea opera zborurile de la Braşov

Aeroportul Braşov, magnet pentru marile companii

Telefon Trimitere SMS Adăugare la Skype Aveţi nevoie de credit SkypeGratuit prin intermediul Skype

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu de caniculă în Dobrogea s-a extins! Avertizarea ANM

Ziua Constanta acum 22 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip cod roșu de caniculă și disconfort termic. Potrivit ANM, în Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și Moldovei și în nordul Dobrogei continentale, valul de căld

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 31 minute
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 3 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Cum va arăta atacul lui FCSB, după ce Alibec și Bîrligea sunt indisponibili: „Asta va fi formula”

Gazeta Sporturilor acum o ora
- , în Supercupa României. Fostul internațional român Ilie Dumitrescu (56 de ani) a analizat situația celor de la , după meciul câștigat sâmbătă seara, în Supercupa României, scor 2-1 cu . Campioana României a rămas fără ambii atacanți văzuți titula

Conflictul Musk – Trump trece la un nou nivel. Cel mai bogat om al lumii și-a făcut partid politic: „America Party este creat pentru a vă reda libertatea”

HotNews acum 2 ore
Relația tensionată dintre președintele republican Donald Trump și principalul său finanțator din campania electorală, Elon Musk, a luat o nouă turnură conflictuală sâmbătă, când cel mai bogat om al lumii a anunțat formarea unui nou partid politic, a

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum o ora
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 3 ore
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Manele pe Arena Națională! Florin Salam, surpriza lui Salvatore Ganacci la Neversea Kapital

Cancan acum o ora
Festivalul Neversea Kapital, ediția 2025, a marcat un moment fără precedent în istoria evenimentelor muzicale din România. Sâmbătă, 5 iulie, Arena Națională din București a fost locul în care granițele dintre genuri muzicale s-au estompat spectaculo

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum o ora
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 2 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Vremea

București
acum

30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

28°
dum.

19°/37°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

30°
dum.

17°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°