Ucraina, unul dintre principalii parteneri strategici ai NATO, nu participă la reuniunea miniştrilor de Externe ai Alianţei Nord-Atlantice, din 3 şi 4 decembrie, ne-a declarat, la Bruxelles, un oficial NATO.
În calendarul de miercuri al reuniunii figurează Forumul NATO-Rusia şi Comisia NATO-Georgia, nu şi o Comisie NATO-Ucraina (NUC), după cum era de aşteptat.
Absenţa Kievului de la reuniunea de la Bruxelles vine în contextul unor tensiuni deosebit de puternice în Ucraina, după decizia preşedintelui Viktor Ianukovici de a nu semna, la Summitul de la Vilnius de la finele săptămânii trecute, Acordurile de asociere şi liber schimb cu UE, cedând astfel presiunilor ruseşti.
Oamenii au ieşit în ultimele zile în stradă cu zecile de mii, cerând demisia Administraţiei Ianukovici. Protestele, care au dus la confruntări cu forţele de ordine şi inclusiv la blocarea, luni, a sediului Guvernului, sunt privite cu îngrijorare la Bruxelles, atât în instituţiile europene, cât şi la sediul NATO.
Înainte de a spune „nu” integrării europene (explicaţiile lui, AICI), preşedintele Ianukovici a decis că, la cinci ani de la anunţarea candidaturii, ţara pe care o conduce nu mai este interesată de aderarea la NATO şi a ales, în formularea Secretarului General, Anders Fogh Rasmussen, o politică „non-bloc”. În aceste condiţii, NUC, Comisia NATO-Ucraina, rămâne singura legătură a cooperării cu Alianţa Nord-Atlantică.
Oficial NATO, despre Afganistan: Trebuie să existe o invitaţie de a rămâne după 2014
Reuniunea miniştrilor de Externe ai Alianţei Nord Atlantice, care are loc în 3 şi 4 decembrie la Bruxelles, este prima din cele cinci (trei la nivel de miniştri de externe, două la nivel de miniştri ai apărării) care pregătesc summitul NATO din 3-4 septembrie 2014, a cărui gazdă va fi Ţara Galilor. Dincolo de şefii diplomaţiilor ţărilor aliate, la reuniune pa