Proiectul de modernizare a unui drum turistic de 20 de km stagnează de mai bine de patru ani, iar acum administraţia judeţeană se vede nevoită să angajeze un nou constructor.
Lucrările de modernizare a drumului turistic Răchiţele - Ic Ponor au început încă din iulie 2009, însă, până în prezent nu s-a turnat asfaltul. Există riscul să se deterioreze şi ceea ce a lucrat firma MBS Group, având în vedere că proiectul stă blocat de mai bine de un an, astfel că ploile au distrus stratul experimental de pe traseu. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Vakar Istvan, apreciază că se impune angajarea de urgenţă a unei firme de construcţii care să finalizeze lucrările.
Drumurile în România se construiesc cu o greutate de neînchipuit, inclusiv atunci când banii sunt alocaţi din fonduri europene. Cel mai bun exemplu în sensul acesta este proiectul drumului Răchiţele - Ic Ponor, în lungime de 20,5 km. Valoarea totală a lucrărilor a fost evaluată la 75,8 milioane de lei, iar Uniunea Europeană a acceptat să acopere 43 de milioane de lei. Consiliul Judeţean, prin intermediul Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Privat (RAADPP), a atribuit contractul de lucrări consorţiului româno - maghiar MBS Group-Alfa Rom-Nemzetkozi Betonut. Lucrările au început în iulie 2009. De atunci şi până în prezent, au apărut tot soiul de probleme care au tergiversat întreaga lucrare. În primul rând, constructorul a reclamat că podurile de pe traseu nu au fost incluse în proiect. După multe dispute, administraţia judeţeană a decis ca lucrările pentru reabilitarea podurilor să fie atribuite separat, prin licitaţie, unei alte firme de construcţii.
La final de an 2013, acest proiect de drum a rămas doar cu substratul experimental şi acela mâncat de ploi. "Ultima dată am făcut două ore pe acest traseu, din pricina faptului că substratul s-a cam dus. Anul trecut era mai bi