Trei indivizi căutaţi în Europa pentru diferite fapte penale, care se ascundeau pe tărâmurile natale, au ajuns, zilele acestea, în faţa magistraţilor de la Curtea de Apel Constanţa, care au judecat punerea în executare a mandatelor de arestare emise pe numele lor.
Liviu Gheorghe Moldovan era căutat de către autorităţile italiene deoarece ar fi comis mai multe infracţiuni cu mijloace de plată electronice. Pe 21 octombrie, Tribunalul din Perugia a emis un mandat de arestare european pe numele lui Moldovan, care este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere cu scop infracţional, în vederea falsificării şi folosirii frauduloase a cardurilor de plată/credit; instalarea de dispozitive capabile să intercepteze procesarea de date şi transmitere computerizate; falsificare carduri de credit/plată şi folosirea ilegală a acestora. Italienii îl acuză pe român că, în perioada 12 septembrie 2012 – 17 ianuarie 2013, ar fi operat în localităţile Perugia, Ghedi, Reggio Emilia, Riccione, Forli, Caorso, Adria şi Roncade, din Italia, şi împreună cu alte 24 de persoane s-au constituit într-un grup infracţional al cărui scop era să falsifice şi să folosească ilegal cardurile de credit/plata, pentru retrageri frauduloase de numerar din bancomate, de la oficii poştale, bănci, prin instalarea de dispozitive specifice capabile să copieze codurile PIN ale cardurilor, în dauna posesorilor. Codurile secrete erau folosite, apoi, la clonarea de carduri şi la folosirea pentru retragerea ilegală de numerar din bancomate. Gheorghe Liviu Moldovan era chiar şeful, promotorul şi coordonatorul grupării, în mod simultan reuşind să pună la dispoziţie membrilor grupării infracţionale dispozitivele capabile să intercepteze codurile cardurilor de credit/plată şi să cloneze carduri. De asemenea, tot el era cel care aduna banii proveniţi din retragerile ilegale operate de către membrii gru