Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rovana Plumb, ministrul Mediului, a fost invitată de Prinţul Charles la reşedinţa sa

Publicat in Romania TV, marți 3 decembrie 2013 ·

Ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, va avea o întrevedere cu Alteţa Sa Regală Prinţul Charles de Wales. Întâlnirea se va desfășura la reședinţa oficială din Londra a moștenitotului Coroanei Britanice. Oficialul român efectuează o vizită de trei zile în capitala Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

După deplasarea din Statele Unite ale Americii, de la începutul lunii octombrie, ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, continuă, la Londra, seria de contacte la nivel înalt, pentru a extinde proiectele de mediu din România și a le integra în programe europene și chiar globale.

In acest sens, o primă întâlnire a ministrului Rovana Plumb are loc marţi, înainte de prânz, cu Steve CREED, Director of Wales and New Programmes, WRAP (Waste & Resources Action Programme). Scopul întrevederii este identificarea posibilităţilor de colaborare și adaptare în România a programului britanic, gândit pentru a încuraja reducerea risipei alimentare. La rândul său, ministrul român a lansat, în țară, în același scop, împreună cu Ministerul Agriculturii, iniţiativa "Mănâncă. Gândește. Economisește".

Pe agenda de lucru a ministrului român al Mediului figurează, de asemenea, o întalnire la Camera Lorzilor cu distinse personalităţi politice britanice, precum Lord Howell și Lord Leach of Fairford. La House of Lords va fi prezentă și scriitoarea britanică Jessica Douglas Home, președinta Fundaţiei Mihai Eminescu Trust - organizaţie ce dezvoltă programe de revitalizare a satului românesc - aflată sub înaltul patronaj al Prinţului Charles.

De asemenea, deosebit de importantă este întâlnirea de lucru a ministrului român cu omologul britanic Eduard Davey, secretar de stat pentru Energie și Schimbări Climatice, după vizita acestuia, în luna iunie, la București. În cadrul reuniunii se are în vedere definitivarea unei de

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Superliga – Play-Off: CS Universitatea Craiova a învins U Cluj, scor 3-0

News.ro acum 33 minute
Echipa CS Universitatea Craiova a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia U Cluj, în prologul primei etape din play-off-ul Superligii. Portarul Ştefan Lefter a fost eroul clujenilor în Bănie. Goalkeeperul de la „U” a salvat la dubl

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°