Nu s-au terminat bine festivităţile de Ziua Naţională, prilej pentru politicieni să verse câte o lacrimă, din patriotism fireşte, că Jandarmeria - devenită peste noapte Securitate - a năvălit cu noaptea în cap, ca o grupare de gangsteri, peste câţiva ţărani care, se pare, sunt ai nimănui. Că cetăţeni români nu par a fi, după cum se comportă autorităţile.
Nu pot să trec peste relaxarea opiniei publice, care acum câteva săptămâni murea de indignare comentând afirmaţiile făcute într-o emisiune de doi lei despre orientările sexuale ale unuia sau altuia. Câţiva cetăţeni români, şi majoritari pe deasupra, sunt călcaţi în picioare de autorităţi, ce treabă avem noi?! E bine. E bine să ştim că sunteţi plini de bine intenţii, domnilor analişti şi ONG-uri.
Nu pot să trec nici peste locul şi rolul Jandarmeriei, care credeam că reprezintă o instituţie creată de cetăţeni, pentru cetăţeni. E curios cum se luptă jandarmii cu ţăranii, cu tinerii care protestează (paşnic, mă grăbesc să subliniez) împotriva exploatărilor miniere, dar nu se luptă cu grupările mafiote care au acaparat oraşe întregi şi se urmăresc pe străzi trăgând cu pistoalele.
De fapt, întrebarea (sau, mai degrabă, întrebările) sunt fundamentale. Nu e vorba nici de investiţii străine, de capital sau alte discuţii savante. E vorba de locul şi rolul autorităţilor, al statului. Este statul în slujba cetăţenilor, da or ba? Şi dacă răspunsul e da, cum justificăm violenţa împotriva propriilor cetăţeni?
L-am auzit pe Victor Ponta făcând astăzi apologia proprietăţii private. Ştiind din ce partid provine şi ce „modele” politice are domnia sa, mi se pare o glumă sinistră. De fapt, problema autorităţilor e una de credibilitate. Pur şi simplu, nimeni nu crede că ele acţionează pentru binele comun, în folosul comunităţilor şi al cetăţenilor. Toţi bănuim, pe bună dreptate, că sunt interese de grup, în care se
