Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministru Radu Stroe l-a schimbat din functie pe seful Directiei Generale Anticoruptie din Ministerul de Interne, Jenica Arion. Noul sef este comisarul sef Danila Dan

Publicat in Revista22, marți 3 decembrie 2013 ·

Ministrul administratiei si internelor, Radu Stroe, l-a schimbat in aceasta dimineata din functie pe seful Directiei Generale Anticoruptie (DGA), Jenica Arion, pe care l-a transferat la Directia Generala Management Operational din aparatul central, au declarat pentru HotNews.ro surse guvernamentale. Schimbarea n-a fost anuntata public. Purtatorul de cuvant al ministerului de interne, Monica Dajbog, a confirmat pentru HotNews.ro ca noul sef este comisarul sef Danila Dan, care a fost imputernicit pe functie, fara a preciza motivele schimbarii. Directia este institutie importanta in cadrul MCV, fiind infiintata cu sprijinul Comisiei Europene.

Potrivit datelor oficiale, Direcţia Generală Anticorupţie urmăreşte, in domeniul afacerilor europene, atingerea următoarelor obiective: "informarea permanentă a statelor membre şi a organismelor Uniunii Europene asupra progreselor înregistrate de Ministerului Afacerilor Interne din România în prevenirea şi combaterea corupţiei; integrarea DGA în mecanismele UE de luptă împotriva corupţiei."

Surse din minister au declarat pentru HotNews.ro ca Stroe ar vrea sa-i schimbe si pe seful Directiei Generale de Informatii si Protectie Interna (DGIPI) Gelu Oltean si pe seful Inspectoratului General al Politiei (IGPR), Francisc Toba. Oltean nu poate fi schimbat insa decat de primul ministru, Victor Ponta, intrucat DGIPI a trecut la inceputul anului din subordinea ministrului Internelor in subordinea premierului Romaniei.

Presedintele Traian Basescu a semnat joi, 28 noiembrie, decretul pentru inaintarea in gradul profesional de chestor principal de politie a lui Gelu Oltean, seful Departamentului de Informatii si Protectie Interna din Ministerul de Interne (departament cunoscut si sub numele Doi si-un sfert).

Sursa: HotNews.ro

Cuvinte cheie:radu stroe, dga, sef

Ministrul ad

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crimă în prima zi de Paște în județul Constanța! O tânără de 20 de ani, înjunghiată mortal la Cuza Vodă

Ziua Constanta acum o ora
Caz șocant în județul Constanța în prima zi de Paște! O tânără de 20 de ani a fost înjunghiată mortal de un bărbat. Potrivit IPJ Constanța, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța efectuează cercetări într-o cauză p

Poate muzica să reducă grăsimea corporală? Cercetătorii explorează efectele vibraţiilor acustice asupra celulelor adipoase

News.ro acum o ora
Interacţiunea dintre stimulii acustici şi procesele celulare a devenit un domeniu emergent de interes ştiinţific. O echipă de cercetători japonezi de la Universitatea Kyoto a descoperit că undele sonore pot influenţa comportamentul celular, inclusiv

UPDATE - Papa Francisc a apărut în Piaţa Sfântul Petru, după ce duminică dimineaţa a avut o întrevedere cu vicepreşedintele JD Vance. Ce a transmis în mesajul său către lume

News.ro acum o ora
Papa Francisc a apărut pentru binecuvântarea din Duminica Paştelui în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican, unde sărbătoarea este în curs de desfăşurare, relatează BBC. UPDATE - Francisc a binecuvântat mulţimea şi i-a urat un „Paşte fericit”, înainte d

Hristos a Înviat! Voi știți de ce ciocnim ouă în prima zi de Paşti?

NapocaNews acum 4 ore
În prima zi de Paşti ouăle se ciocnesc doar cap cu cap.Am vorbit în Joia Mare de faptul că ouăle roşii ne duc cu gândul la sângele Mântuitorului. În prima zi de Paşti, când ouăle se ciocnesc, simbolistica lor e în continuare îmbogăţită cu valenţe sp

A murit actorul Alexandru Georgescu. Avea 76 de ani

HotNews acum 4 ore
Actorul Alexandru Georgescu, cunoscut pentru reprezentațiile în „D’ale carnavalului”, „Numele trandafirului”, „Tartuffe” sau „O trilogie antică – Medeea”, a murit sâmbătă, la vârsta de 76 de ani. Moartea sa a fost confirmată, într-un mesaj pe Facebo

Ucrainean aflat în munții Maramureșului a solicitat ajutorul autorităţilor române / A fost localizat la 1.700 metri altitudine

G4Media acum 2 ore
Un cetăţean ucrainean în vârstă de 40 de ani care a trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului urmează a fi recuperat, duminică, de echipa de salvamontişti şi poliţişti de frontieră, a informat directorul Serviciului Public Judeţean Salvamo

Cel mai vândut avion Boeing, destinat Chinei, a făcut cale întoarsă în SUA, din cauza războiului tarifelor declanșat de Trump

HotNews acum 3 ore
Un avion Boeing destinat utilizării de către o companie aeriană chineză a aterizat duminică înapoi la centrul de producţie al fabricantului de avioane din SUA, fiind o victimă a războiului tarifelor vamale lansat de preşedintele Donald Trump, relate

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, mesaj din Bihor: HRISTOS A ÎNVIAT!Dumnezeu să aibă în pază ţara noastră şi pe toţi românii de pretutindeni!

News.ro acum 13 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a transmis românilor un mesaj scurt de Paşte, anunţând că participă la slujba Învierii alături de credincioşii din Bihor, „cu recunoştinţă: „Dumnezeu să aibă în pază ţara noastră şi pe toţi românii de pretutindeni

Zelenski acuză Rusia că încalcă încetarea focului de Paște: „Tăcere ca răspuns la tăcere, atacuri ca răspuns la atacuri”

Mediafax acum 4 ore
Președintele Volodimir Zelenski a declarat într-o postare pe rețelele sociale că „armata rusă încearcă să creeze o impresie generală de încetare a focului, dar în unele locuri nu renunță la încercările individuale de a avansa și de a provoca pierder

Mesajul Papei Francisc la slujba din duminica Paștelui: „Iisus plânge lacrimile celor care suferă”

HotNews acum o ora
Papa Francisc, care își revine după o infecție respiratorie, a transmis, duminică la Vatican, prin predica sa pregătită pentru slujba de Paște că „Iisus plânge lacrimile celor care suferă”. Din cauza problemelor de sănătate, mesajul a fost citit de

Vremea

București
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

13°/25°
mar.

15°/26°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

23°
dum.

11°/24°
lun.

13°/25°
mar.

13°/26°
mie.

14°/25°
Constanta
acum

21°
dum.

9°/21°
lun.

11°/17°
mar.

12°/16°
mie.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

8°/23°
lun.

11°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/22°
Timisoara
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/25°
mie.

13°/23°