Tripleţii Kaydence, Taylor şi Kaylin s-au născut cu sindromul Crouzon, o afecţiune extrem de rară din cauza căreia craniul se deformează. Kaydence a avut cea mai severă formă a bolii încă din primele zile ale naşterii, craniul acesteia având forma unui trifoi.
Pentru a-i salva viaţa, medicii au decis că trebuie să intervină chirugical, relatează Daily Mail. Totul a decurs excelent în timpul intervenţiei chirurgicale, iar recuperarea fetiţei după operaţie a fost foarte bună.
“Medicii au fost incredibili. Când fiica noastră s-a născut, noi am crezut că o s-o pierdem. Din fericire, nu a fost aşa. Când doctorul ne-a spus că fata s-a născut cu un cap în formă de trifoi, nu îmi dădeam seama ce vrea sa spună. Nu mai văzusem niciodată aşa ceva şi nu ştiam la ce să mă aştept”, a declarat mama fetiţei.
Sindromul Crouzon este un sindrom genetic caracterizat prin deformare craniana si faciala, orbite lipsite de profunzime, globi oculari bulbucati (exoftalmie) si indepartati, maxilar puţin dezvoltat si mandibula proeminenta anterior (prognatism).
Este un sindrom rar, frecvenţa fiind estimata intre 1/25.000 – 1/100.000 de nou-nascuti. ambele sexe sunt afectate in mod egal si nu s-a observat vreo preferinta pentru vreuna dintre rase.
Astăzi, Kaydence are 3 ani şi forma capului este normală.
Taylor şi Kaylin, care au avut o formă mai uşoară a bolii, au fost şi ei supuşi mai multor operaţii şi, de asemenea, sunt bine. VEZI VIDEO
Cititi: http://jurnalul.ro/stiri/externe/medicii-n-au-mai-vazut-niciodata-asa-ceva-parintii-socati-ne-au-spus-ca-are-capul-in-forma-de-trifoi-656482.html
Tripleţii Kaydence, Taylor şi Kaylin s-au născut cu sindromul Crouzon, o afecţiune extrem de rară din cauza căreia craniul se deformează. Kaydence a avut cea mai severă formă a bolii încă din primele zile ale naşterii, craniul acesteia având forma unui trifoi. @N_