Atacul postului de televiziune Etno la adresa etnografiei românești capătă, pe zi ce trece, proporții de neimaginat. Nu ne mai referim la neautenticitatea așa-ziselor cântece populare, care-s, cele mai multe, scorneli banale ale textierilor improvizați (adesea, chiar ale cântăreților), cât la batjocorirea fără de jenă a imaginii costumului nostru popular. Zilele trecute, o balabustă făcea (prost) play-back, înveştmântată în niște odăjdii de ziceai că-i Patriarhul Antiohiei. Avea catrința albă (?) ornată, în față, cu un imens trandafir roșu, sau așa ceva, de o făcea să semene cu rotofeiul avion de vânătoare japonez „zero” din războiul mondial. Așa-zisa ie era plină de țarțamuri, de volane și volănașe scrobite și brodate, iar restul costumului, cât se mai vedea dintre chiclazuri, strălucea de paiete prinse-n catifea neagră, dacă n-or fi fost chiar cristale Swarovski! Întrebarea simplă „ce zonă reprezintă costumul?” ar rămâne în veci făr-de răspuns, fiindcă înveșmântarea „de platou” nu exprimă nimic altceva decât gustul unei țoape care crede că-i mai frumos ceea ce-i mai țipător colorat, mai încărcat, mai scump și mai pretențios.

Îți taie răsuflarea programele de la Etno în care defilează, ca-ntr-o paradă pe invers a costumului popular, apariții (mai ales feminine) extraterestre, din care lipsesc doar casca și antenele! Nicăieri pe suprafața Terrei nu vei afla un corespondent real al acestor costumații de bâlci legitimate de Etno ca fiind… populare românești! Și deducem din ceea ce vedem că guriștii noștri s-au luat la întrecere, nu cumva să rămână vreunul mai prejos! Cine să-și mai amintească de simplitatea cuviincioasă a costumului național, expresiv tocmai prin echilibrul coloristic și puținătatea adăugirilor „de efect”?

Evident, prostul gust proliferează și nutrește invazia de contrafaceri ordinare care, în pofida eforturilor și investițiilor consiste