Ce-i al Cezarului…
…revine marelui public la Gaudeamus, ajuns în 2013 la la 20 de ani. Ca invitat de onoare, vin ţările nordice: Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia, Suedia. Editura Trei este vedeta actualei ediţii, cu 9 scriitori invitaţi, pe care-i vor intervieva şi răsfaţa zilnic televiziuni şi ziare. Este rezultatul unui pariu ambiţios pe un gen şi un spaţiu literar – polar nordic, pornit în urmă cu câţiva ani cu bestsellerul lui Stieg Larsson, Millenium, şi efectul unei politici de promovare consecvente.
Prin comparaţie, prea puţine titluri de ficţiune literară vin spre cititori din spaţiul nordic. Cea mai consistentă apariţie a ultimilor ani este multipremiata Sofi Oksanen, căreia i-a apărut recent la Editura Polirom al treilea roman, Ziua când au dispărut porumbeii (trad. Sigrid Crăsnean) confirmând balansul autoarei finlandeze între lumea proprie şi cea estoniană. Aceeaşi editură a publicat şi Piazza Bucarest de Jens Christian Grondhal (tradus din daneză de Carmen Vioreanu), ce dezvăluie fascinaţia faţă de România, dramele exilului, riscul libertăţii şi fragilitatea artei.
Dar surprizele vin din Norvegia. Întâi un roman scurt cu titlu lung – Cu cât merg mai repede, cu atât sunt mai mică (trad. Ivona Berceanu, Ed. Allfa), relatând o poveste de iubire impregnată de stranietatea atmosferei nordice, a cărei autoare, Kjersti Annesdatter Skomsvold, va fi prezentă la târg. Apoi un romanfluviu: Fratele vitreg de Lars Saabye Christensen, urmăreşte destinele a doi fraţi, într-o familie excentrică, dominată de trei generaţii de femei, pe care criticii îl plasează între Paul Auster şi Jonathan Franzen (Ed. Univers).
Binomul valoare artistică – succes de public
Editura Humanitas fiction impune şi la târg binomul care nu dă greş: mari autori şi cărţi cu impact garantat la public. Cei ce-l iubesc pe Mo Yan, nobelizatul