Scris de Simion Todoca - ARAD. „Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi trebuie să fie un prilej pentru sensibilizarea opiniei publice privind necesitatea integrării acestor persoane în toate activităţile sociale”, a declarat deputatul Claudia Boghicevici, coordonator al portofoliului Muncii şi Protecţiei Sociale în Guvernul Alternativă PDL.
Claudia Boghicevici atrage atenţia că în acest an persoanele cu dizabilităţi din România au avut foarte mult de suferit ca urmare a incapacităţii guvernului Ponta de a-şi achita obligaţiile financiare faţă de aceste persoane şi faţă de asistenţii sociali care lucrează în acest domeniu.
„Ministerul Muncii a organizat în acest an, de 3 decembrie, un mare spectacol artistic pentru persoanele cu dizabilităţi, uitând că de şase luni de zile aceste persoane nu şi-au mai primit indemnizaţiile la care au dreptul. Este o nouă dovadă de cinism a acestui guvern USL care îşi aminteşte de persoanele cu handicap doar în campaniile electorale. Persoanele cu dizabilităţi şi asistenţii sociali care le îngrijesc trebuie respectate permanent, dar acest guvern preferă să facă economii la buget pe seama acestor categorii mai puţin vizibile în viaţa publică”, a declarat Claudia Boghicevici.
Deputatul PDL consideră că integrarea persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa muncii ar trebui să fie o prioritate pe agenda guvernamentală şi solicită autorităţilor competente să acţioneze în acest sens. „Din păcate, în România, problema persoanelor cu dizabilităţi a atins cote care rareori sunt cunoscute de publicul larg sau de cei aflaţi la conducerea ţării. Fie că vorbim de milă, nepăsare, indiferenţă sau pur şi simplu lipsă de interes din partea atât a semenilor, cât şi din partea guvernanţilor, persoanele cu dizabilităţi au ajuns, în ultima perioadă oameni aproape invizibili pentru cei din jur. Statisticile ne arată că incluziunea acesto