Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Desfătare maximă în acest weekend, în Runcu Salvei...!

Publicat in Bistriteanul, marți 3 decembrie 2013 ·

Satul cât o fărâmă de veşnicie, satul care a visat că pleacă-n lume cu ajutorul cărţilor, satul cu haiduci şi ceteraşi de legendă, cu poeţi care au uimit lumea literelor româneşti, satul în care trăieşte ultima femeie care mai ştie să facă opinci – Runcu Salvei – vă pofteşte în acest weekend la un chef de pomină...!

Este vorba, desigur, de un chef cu totul special şi de o mulţime de evenimente culturale foarte importante pentru comunitatea din Runcu Salvei (dar şi pentru admiratorii tăcuţi sau gălăgioşi ai culturii autentice) care vor începe duminică, 8 decembrie, pe la orele 13.00 trecute fix, în Căminul Cultural din Runcu Salvei.

Se inaugurează Biblioteca Comunală Runcu Salvei, se decernează Premiul de la Runc „Spirit, Tradiţie, Cultură”, poeţii de la Runc vor susţine o lectură publică iar spre final va avea loc şi un concert de muzică tradițională susţinut de Lenuța și Teodora Purja, Nucu Pandrea, Taraful din Sângeorz-Băi, Frații Florea și Ansamblul „Roata de la Runc”.

Ca şi cum toate acestea nu ar fi fost suficiente, organizatorii au pregătit cu această ocazie şi lansarea unei impresionante monografii intitulate Fabricat în Runcu Salvei. Aspecte monografice, avându-i coordonatori pe Vasile Lechințan, Adrian Onofreiu și Mircea Prahase.

Este o monografie de peste 800 de pagini care povesteşte despre istoria zbuciumată a comunei, despre haiducii care s-au opus regimului comunist, despre biserica, şcoala şi oamenii care au plecat din Runc să facă şcoli înalte, despre Floarea Cosmi – ultimul opăincar adevărat al judeţului – despre ceteraşii din Runc, despre oamenii, plăcintele şi poveştile din Runc...

Nu lipsesc din monografie nici aspectele contemporane care ilustrează magistral acea stare de spirit specifică în Runcu Salvei care a făcut senzaţie printre personalităţile marilor oraşe din România.

„Abia când ne vom învrednici să av

Articolul in Bistriteanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan: Forul statutar al PNL, convocat pe 26 ianuarie pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale / PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat, prin semnarea protocolului coaliţiei

News.ro acum 17 minute
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat luni că forul statutar al PNL a fost convocat pe 26 ianuarie pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale. El a mai spus că PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat, p

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 24 minute
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Vreme schimbătoare și ploi slabe în România. Prognoza meteo pentru următoarele 2 săptămâni

HotNews acum 26 minute
Meteorologii eu emis, luni, prognoza meteo pentru intervalul 13-26 ianuarie. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), vremea va fi schimbătoare, cu oscilații de temperatură de la o zi la alta și ploi mai degrabă slabe cantitativ Prog

Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai (VIDEO)

Ziua Constanta acum 58 minute
Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai, a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu. Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai iar PSD îşi dore

Marcel Ciolacu, despre schimbul de replici cu Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la Simion: A fost o glumă. Pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, despre schimbul de replici cu colegul său, Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la liderul AUR, George Simion, că a fost o glumă şi pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume. Preşed

Jaqueline Cristian, reacție după thriller-ul din primul tur al Australian Open: „Nu m-am lăsat doborâtă de gândurile negative”

Gazeta Sporturilor acum 21 minute
Jaqueline Cristian (26 de ani, 82 WTA) a debutat excelent la ediția din acest an a Australian Open, reușind să o învingă cu 3-0 (6-2, 4-6, 7-6 (7)) pe Petra Martic (33 de ani, 131 WTA). Sportiva din România a vorbit despre succesul de la Melbourne ș

Bloc în flăcări, la Timișoara. 16 persoane au fost evacuate de către echipajele de pompieri VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
VIDEOIncendiu la etajul întâi al unui bloc din Timișoara, luni. 16 persoane, inclusiv o fetiță de 8 ani, au fost evacuate. Din fericire, nu a fost nevoie de îngrijiri medicale pentru niciuna dintre ele. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 4 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

George Simion: Vom continua protestele şi presiunea internă şi externă

Mediafax acum 2 ore
„Nicio reacţie până acum din partea Guvernului, nicio reacţie din partea lui Klaus Iohannis. Asta înseamnă că vom continua presiunea internă şi externă. Cerem sesiune parlamentară extraordinară, pentru că, în ianuarie, parlamentarii români sunt în v

Elena Lasconi: Klaus Iohannis, chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile! Cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească devin şi mai accentuate

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, afirmă luni despre Klaus Iohannis că este ”chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile”, ea arătând că, cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-3°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/2°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°