Guvernul Spaniei a aprobat vineri, 29 noiembrie 2013, Legea Siguranţei Cetăţenilor, care va fi trimisă în Parlament pentru aprobare. Acolo, partidul premierului Mariano Rajoy are majoritate absolută.
Având în vedere situaţia din Spania, este evident că denumirea legii are o conotaţie orwelliană. Legea prevede că organizatorii manifestaţiilor neautorizate pot primi amenzi de până la 600.000 de euro, după cum scrie Reuters, iar grupurile de stânga şi cele care militează pentru drepturile civile au denumit-o "Legea pumnului în gură".
Premierul Rajoy, confruntat cu grave acuzaţii de corupţie, a declarat că legea garantează libertatea cetăţenilor şi este susţinută de majoritatea spaniolilor. "Vrem să garantăm o coexistenţă mai liberă şi mai paşnică pentru toţi spaniolii, să eradicăm violenţa", a precizat şi ministrul de interne Jorge Fernandez Diaz în faţa ziariştilor.
Reuters mai arată că partidele din opoziţie, în special socialiştii, acuză puterea că încearcă să limiteze dreptul la liberă exprimare, aducând în discurs şi amintirea celor patru decenii de dictatură. "Guvernul ştie că cetăţenii vor continua protestele de stradă şi doreşte să inducă teamă", a declarat parlamentarul socialist Antonio Hernando pentru Reuters.
Ca şi în alte părţi ale Europei, opoziţia nu mai are, însă, nicio credibilitate, în condiţiile în care a uitat extrem de uşor responsabilitatea uriaşă pentru situaţia actuală a Spaniei.
Consiliul Europei şi-a exprimat îngrijorarea faţă de adoptarea legii, considerând că este "disproporţionată", după cum scrie cotidianul El Pais, şi încalcă drepturi fundamentale, cum este cel de asociere şi de a protesta.
În forma sa actuală, legea amendează purtarea măştilor în cadrul demonstraţiilor cu până la 30.000 de euro, aceeaşi sumă fiind prevăzută şi pentru scandarea sloganurilor ofensive la adresa Spaniei sau a regiunilor s