Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO - Urma, “Lost and found” la Cluj-Napoca

Publicat in Monitorul de Cluj, marți 3 decembrie 2013 ·

Cunoscuta trupă clujeană Urma, își va prezenta această seară, de la ora 19.00, pe scena Teatrului Naţional din Cluj-Napoca, cel de-al patrula album, “Lost and Found”, în cadrul unui concert extraordinar, un proiect complex construit integral sub deviza „fără compromisuri”, un tribut adus celor 10 ani de existenţă a formaţiei. Deşi iniţial s-a dorit ca spectacolul de lansare al noului album “Lost and Found” să aibă premiera la Cluj-Napoca, tocmai fiindcă proiectul muzical Urma s-a născut în acest oraş, în urmă cu 10 ani, membrii ei spun că, din varii motive au trebuit să susţină primul concertul de lansare al albumului în Bucureşti. Aceștia însă nu au uitat de unde au pornit, așa că s-au întors la Cluj-Napoca pentru a prezenta noul lor proiect muzical și publicului clujean. Potrivit membriilor trupei este vorba despre un proiect pe termen lung, ce a durat 4 ani tocmai datorită complexităţii realizării lui în forma în care va fi prezentat în această seară, prima melodie de pe acest album, “Terminus” fiind creată în 2009. “Noi ne-am atenţionat fanii în 2009, când am început să ne gândim la acest nou proiect, că acest album va fi unul vast care se va face în timp, pas cu pas şi nu regret deloc decizia de a ţine acest album 4 ani. Nu am vrut să îl scoatem mai repede pentru felul în care arată el acum” a declarat solistul trupei Urma, Mani Gutau. Restaurare muzicală şi restaurare arhitecturală Potrivit lui Mani Gutau, proiectul “Lost and found” se doreşte a fi atât unul de “restaurare muzicală” a trupei cât şi unul de conştientizare a importanţei salvării patrimoniului architectural. După o activitate de 10 ani şi o absenţă de trei ani de pe scena muzicală, Urma revine cu forţe noi, componenţă nouă - Mani Guatau - voce şi chitară, Dominic Csergo - tobe, Sorin Erham – bass, Jimmy Cserkesz – chitară, Luis Angel Palomino – saxofon şi Sebastian Burnaci – trompetă dar şi compo

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 55 minute
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 28 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 5 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 2 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°