În timp ce lucrările la Magistrala 5 de metrou Drumul Taberei sunt în plină desfăşurare, extinderea metroului bucureştean nu se oprşte aici. Reprezentanţii Metrorex susţin că Magistrala 6 de metrou, care va uni centrul oraşului de Aeroportul Internaţional „Henri Coandă“, este un proiect aflat în plină dezvoltare. adevarul.ro vă prezintă stadiul actual.
Proiectul Magistralei 6 de metrou Gara de Nord - Otopeni este o investiţie extrem de dezbătută în opinia publică, dar şi un subiect de declaraţii în contradictoriu în ceea ce priveşte miniştrii români. Dacă fostul ministrul Relu Fenechiu spunea că este o investiţie inutilă, actualul ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu, se declară a fi în favoarea proiectului.
Reprezentanţii Metrorex au explicat, în răspunsul unei solicitări făcute de adevarul.ro, că, în fapt, proiectul este în plină pregătire, acesta urmându-şi, într-o oarecare măsura, drumul firesc. „În prezent proiectul Magistralei 6 – Legătura reţelei de metrou cu aeroportul Henri Coandă se află în stadiul de elaborare a documentaţiilor de proiectare faza de proiect tehnic preliminar“, arată sursa citată.
Totodată, documentaţia pentru avizul de mediu a fost depus. În ceea ce priveşte documentaţia pentru autorizaţia de construcţie ea a fost depusă atât la Primăria Municipiului Bucureşti, cât şi la Consiliul Judeţean. În paralel, Metrorex împreună cu Consultantul implicat în proiect vor demara, cel mai probabil la începutul anului viitor, procedurile pentru atragerea fondurilor europene necesare finanţării proiectului.
Metrorex: „Lucrările ar trebui să înceapă în 2015“ Foto Pe unde va trece Magistrala 6 de metrou
Potrivit sursei citate, valoarea proiectului, aşa cum o arată Studiul de Fezabilitate aprobat prin Hotărârea de Guvern din 2009, este de aproximativ 5.300.000.000 de lei (1.152.173.913 de euro). „Luând în considerare li