Ucraina este mai divizatǎ decît oricînd într-un context aproape insurecţional. Din nou, ucrainienii îşi pun de fapt o problemǎ de identitate şi de model de societate. Partea vesticǎ a ţǎrii priveşte spre Occident ca spre un model de societate ideal, iar partea esticǎ priveşte spre Rusia de care este legatǎ în mod natural. Cîteva elemente de istorie în cele ce urmeazǎ pentru a înţelege mai bine dilema istoricǎ a Ucrainei.

Revoluţia bolşevicǎ din 1917 a proclamat, la un moment dat, dreptul tuturor popoarelor din fostul imperiu ţarist la autonomie. Imediat însǎ Lenin a renunţat la aceastǎ luminoasǎ idee şi a fǎcut tot posibilul pentru ca Uniunea Sovieticǎ sǎ reia sub control toate teritoriile cucerite de ţarii Rusiei. In 1922 Lenin a pronunţat aceastǎ memorabilǎ frazǎ: “Dacǎ Rusia pierde Ucraina, îşi pierde capul”.

Noul lider al Rusiei, preşedintele Vladimir Putin, nu are nici un motiv sǎ gîndeascǎ altfel decît Lenin şi decît toţi ceilalţi şefi care s-au perindat la Kremlin. El este încarnarea tipicǎ a acelei nostalgii dupǎ Rusia imperialǎ şi dupǎ Uniunea Sovieticǎ, şi mai ales dupǎ acele timpuri cîn Moscova fǎcea sǎ tremure întreaga Europǎ iar pe plan internaţional trebuia ţinut cont întotdeauna de vocea Mosovei.

Afirmaţia lui Lenin poate fi interpretatǎ la propriu şi la figurat. La propriu, Ucraina reprezintǎ joncţiunea Rusiei cu Europa. A pierde Ucraina înseamnǎ a pierde graniţa cu Occidentul, înseamnǎ, pentru Moscova, cǎ Rusia este “împinsǎ” geografic foarte mult spre Asia şi spre rǎsǎrit. La figurat, pierderea Ucrainei înseamnǎ pierderea unui teritoriu care a însemnat “leagǎnul” Rusiei istorice. De fapt, între secolele X şi XIII naţiunea rusǎ s-a nǎscut în statul care s-a numit “Rusia kieveanǎ”. Iar Ucrainei i se spune şi acum, la Moscova, “Mica Rusie".

In ce-l priveşte pe preşedintele Victor Ianukovici, baza sa electoralǎ se situeazǎ