Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aspectul cerului în luna decembrie privit de la Observatorul Bârlad

Publicat in Vremea Noua, marți 3 decembrie 2013 ·

ASTRALÃ Imaginea de fatã a fost realizatã la Observatorul Astronomic din cadrul Muzeului “Vasile Pârvan” Bârlad, în luna februarie, cu ajutorul camerei foto Canon EOS 1100D, ce a fost montatã la telescopul Meade LX 200 GPS.

Aspectul cerului în luna decembrie este specific sfârsitului de toamnã si începutului de iarnã astronomicã. Noptile sunt din ce în ce mai lungi, iar zilele mai scurte, Soarele se ridicã putin deasupra orizontului si apune foarte repede.

Acum seara, la lãsarea întunericului, putem sã observãm pe cer douã tipuri de constelatii, specifice celor douã anotimpuri, în primã fazã vedem foarte bine cerul de toamnã cu constelatiile: Pegas, Andromeda, Pesti, Cepheu, Cassiopeia, etc. Putin mai târziu spre sud si sud-est, îsi fac aparitia constelatiile cerului de iarnã: Orion, Câinele Mare cu steaua Sirius (cea mai strãlucitoare stea de pe cer), iar spre est si nord – est, gãsim: Perseu, Gemenii, Auriga, Taur, etc. “Ca în fiecare an, pe data de 21 decembrie, marcãm momentul solstitiului de iarnã. La acestã datã, Soarele rãsare cu 23° 27′ la sud de punctul cardinal est si apune tot cu acelasi unghi spre sud fatã de punctul cardinal vest. La momentul culminatiei (în jurul orei 12:00) – tinând cont de latitudinea medie a tãrii noastre, Soarele se aflã la numai 21° fatã de orizont. În consecintã, la aceastã datã, durata zilei are valoarea minimã din an, de 8 ore si 50 minute, iar durata noptii are valoarea maximã, de 16 ore și 10 minute. Evident, în emisfera sudicã a Pãmântului fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice. În aceastã lunã, în special dupã data de 10, pe cerul de searã (spre orizontul vestic) este posibil sã observãm cometa ISON. Nu vã faceti mari sperante, sunt sanse foarte mici ca aceastã cometã sã mai fie vizibilã, chiar si prin telescoape! Dupã trecerea la periheliu din 28 noiembrie, se pare ca nuc

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deţinutul de la Penitenciarul Poarta Albă care a plecat de la punctul de lucru, prins

News.ro acum 20 minute
Deţinutul de la Penitenciarul Poarta Albă care era căutat după ce a plecat de la un punct de lucru a fost prins miercuri seară, pe câmp, în apropierea autostrăzii A2. Potrivit şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, Dumitru Bîltag, de

Preţul poliţelor de asigurare obligatorie ar putea fi plafonat până la 30 septembrie 2024

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Finanţelor pune în dezbatere publică proiectul elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care reglementează soluţia temporară de prelungire până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privin

Cupe europene – echipele româneşti şi-au aflat adversarele din turul secund

Mediafax acum o ora
În cazul în care nu va obţine calificarea în primul tur preliminar al Ligii Campionilor, cu Virtus AC, FCSB va întâlni echipa învinsă din meciul Flora Tallinn (Estonia) - NK Celje (Slovenia), disputată tot în primul tur preliminar al Champions Leagu

Șeful IPJ Alba a fost SCHIMBAT din funcție. Comisarul-şef Florin Dogaru ar fi vizat de o ANCHETĂ a DNA – SURSE

Gandul acum o ora
Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, comisar-şef Florin Dogaru, a fost schimbat din funcţie, potrivit unor surse din instituție. Numele lui Florin Dogaru nu se mai regăseşte în componenţa echipei manageriale publicate pe site-ul ofi

Navă grecească atacată de rebelii houthi din Yemen s-a scufundat în Marea Roşie. „Aceste atacuri trebuie să înceteze acum”

Adevarul acum 35 minute
Miercuri, o companie de salvare maritimă a confirmat că nava grecească de tip vrachier, care a fost atacată săptămâna trecută de rebelii houthi din Yemen în Marea Roşie, s-a scufundat.

Consiliul Europei a emis recomandări pentru combaterea discriminării faţă de romi în România şi alte 3 ţări europene / Presa prezintă romii prin stereotipuri și prejudecăți: sunt violenți, needucați și înapoiați, se arată într-un studiu

G4Media acum 44 minute
Consiliul Europei a prezentat marţi într-un studiu o serie de recomandări pentru combaterea discriminărilor în mass-media faţă de comunităţile alcătuite din romi şi nomazi în patru ţări europene, respectiv Bulgaria, Grecia, Italia şi România, transm

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum 4 ore
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar

News.ro acum 2 ore
Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar. 2 august 2024 a fost stability ca termen pentur înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra av

O femeie a încercat să dea foc Primăriei Ploieşti

Mediafax acum 2 ore
O femeie de 49 de ani a încercat, miercuri, să dea foc Primăriei Ploieşti. A împrăştiat benzină, dar a fost oprită înainte de a da foc clădirii.

A fost descoperit cel mai VECHI vin din lume. A fost produs în Europa, în urmă cu mii de ani

Gandul acum o ora
Oamenii de ştiinţă au identificat cel mai vechi vin din lume, o picătură de vin alb cu o vechime de aproximativ 2.000 de ani. A fost descoperită într-un sit funerar din Roma Antică, situat în sudul Spaniei, potrivit Agerpres. Vinul a fost descoperit

Vremea

București
acum

36°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

32°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

28°
mie.

21°/28°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
mie.

17°/32°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

35°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°