Trenul care a deraiat duminică în cartierul Bronx, la New York, provocând moartea a patru persoane, se deplasa cu o viteză de 131 de kilometri pe oră, cu mult peste viteza autorizată, a anunţat luni Earl Weener, însărcinat cu ancheta, relatează AFP.
"Trenul circula (cu viteza de) 82 de mile pe oră (131 de kilometri pe oră) când a ajuns în curbă", a declarat el într-o conferinţă de presă, precizând că la intrarea în curbă viteza este limitată la 48 de kilometri pe oră.
"În această etapă, nu suntem la curent cu vreo problemă sau anomalii la sistemul de frânare", a adăugat el, insistând asupra faptului că ancheta este la început.
Weener a precizat că cu cinci secunde înainte de imobilizarea locomotivei, presiunea la frâne scăzuse la zero, fără ca anchetatorii să poată explica motivele acestui lucru.
Weener a adăugat că anchetatorii de la NTSB (Autoritatea federală pentru securitatea transporturilor) a început interogarea mecanicului şi că aceasta va continua în decursul următoarelor două zile.
Deraierea acestui tren, duminică dimineaţa, la New York, a provocat moartea a patru persoane şi rănirea altor 67, dintre care 11 sunt în stare gravă. Cele şapte vagoane ale trenului, care transporta peste 100 de persoane, au deraiat.
Accidentul s-a produs în jurul orei 07.20 (14.20 ora României), în momentul în care trenul intra în curbă, chiar înainte de gara Spuyten Duyvil, la nord de Manhattan, la confluenţa râurilor Hudson cu Harlem. La acest nivel, trenurile, de obicei, reduc viteza de la 112 la 48 de kilometri pe oră.
Trenul care a deraiat duminică în cartierul Bronx, la New York, provocând moartea a patru persoane, se deplasa cu o viteză de 131 de kilometri pe oră, cu mult peste viteza autorizată, a anunţat luni Earl Weener, însărcinat cu ancheta, relatează AFP.
"Trenul circula (cu viteza de) 82 de mile pe oră (131 de ki