Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maidanul de cinci milioane de euro al unui lider PSD

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 4 decembrie 2013 ·

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a cumpărat terenul pentru care va fi despăgubit în acelaşi an în care Consiliul General a aprobat lărgirea arterei de circulaţie de la marginea Capitalei.

Codrin Ştefănescu, secretarul general adjunct al PSD, susţine că a achiziţionat terenul pe care urmează să primească cinci milioane de euro de la Primăria Bucureşti în urmă cu şapte ani. "Eu am luat terenul în 2005 sau în 2006. Voiam să amenajez un târg, ca să-şi vândă omul din casă", a explicat acesta pentru "Evenimentul zilei".

Însă, tot în 2006, Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a decis demararea proiectului numit "Penetraţie Bulevardul Timişoara", care prevedea unirea arterei rutiere din sectorul 6 cu Şoseaua de Centură. Pentru punerea în practică era nevoie de despăgubirea celor care deţin terenuri în zonă. Proiectul a fost amânat mai mulţi ani, pentru că banii de investiţie au fost direcţionaţi spre termoficarea bucureştenilor.

"Nu s-a construit nimic pe teren"

Abia în ultima şedinţă a CGMB, de săptămâna trecută, s-a decis ca valoarea expropierilor să se ridice la 20 de milioane de euro. Un sfert din sumă revine lotului secretarului general adjunct al PSD. Terenul de 31.793 mp pe care Codrin Ştefănescu îl deţine împreună cu Mihaela Mihai, la adresa Prelungirea Ghencea 402-412, şi care va fi expropiat este, de fapt, un maidan.

"Nu s-a făcut nimic pe acest pământ de mult timp. Am auzit că este al domnului Codrin Ştefănescu, dar nu ştiu de la cine l-a cumpărat. Eu nu l-am văzut pe aici niciodată. Terenul de aici ţine până în Bulevardul Timişoara. Acolo au aruncat de curând nişte pietriş, probabil să susţină că locul este util construcţiilor", ne spune Nicolae, unul dintre angajaţii Cimitirului Ghencea II (Domneşti), care se află în apropiere. La faţa locului se poate observa că viitoarea arteră de circulaţie ar at

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 4 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 4 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 11 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 2 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 12 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 3 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 10 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Vremea

București
acum

17°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°