Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, astăzi, că acţiunea de verificare şi control a ministerului Sănătăţii la Spitalul Judeţean din Ploieşti (SJU Ploieşti) va fi prelungită până la începutul săptămânii viitoare, cu propunerea ca managerul unităţii spitaliceşti să fie suspendat din funcţie pe durata acestei anchete.
Raed Arafat a afirmat că, potrivit primelor date de care le deţine comisia de anchetă, cel puţin din punct de vedere al finanţării spitalului, există o creştere a finanţării pe toate liniile în acest an, secretarul de stat subliniind că principalul aspect analizat este modul în care aceşti bani au fost cheltuiţi, transmite Antena3.ro.
Raed Arafat a afirmat că a propus Consiliului Judeţean Prahova suspendarea din funcţie a managerului Spitalului Judeţean Ploieşti, "cel puţin pe durata anchetei", precizând că sunt "probleme serioase" în această unitate medicală.
O anchetă a fost declanşată la Spitalul Judeţean din Ploieşti după ce chirurgul Dan Oprea a acuzat lipsa de implicare a autorităţilor, lipsa dotărilor şi mai ales a medicamentelor, spunând că Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploiesti este "umilit, abandonat de toţi".
F.A. Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, astăzi, că acţiunea de verificare şi control a ministerului Sănătăţii la Spitalul Judeţean din Ploieşti (SJU Ploieşti) va fi prelungită până la începutul săptămânii viitoare, cu propunerea ca managerul unităţii spitaliceşti să fie suspendat din funcţie pe durata acestei anchete.
Raed Arafat a afirmat că, potrivit primelor date de care le deţine comisia de anchetă, cel puţin din punct de vedere al finanţării spitalului, există o creştere a finanţării pe toate liniile în acest an, secretarul de stat subliniind că principalul aspect analizat este modul în care aceşti bani au fost cheltuiţi, transmite Antena3.ro.
Raed Arafat a afirmat că a propus Consiliulu