Spitalul Judeţean din Slatina strâng lunar 1.500 de lei din coplată, iar spitalul din Caracal, doar 500 de lei.
Suma obţinută de Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina din coplată este prea mică pentru a achiziţionarea de aparatură medicală şi deocamdată este păstrată într-un cont special, urmând a fi utilizată pentru achiziţia de materiale sanitare, a declarat, pentru Agerpres, managerul SJU Slatina, Andrei Iordache.
În medie, s-a obţinut din coplată o sumă de 1.500 lei lunar. La SJU Slatina nivelul minim al coplăţii e de minimum 5 lei pentru un pacient externat, dar achită coplata o mică parte dintre pacienţii spitalului, deoarece majoritatea sunt scutiţi de plata sumei menţionate.
Spitalul Municipal Caracal a stabilit un nivel maxim al coplăţii de10 lei, dar şi în această unitate sanitară sumele lunare obţinute din coplată sunt mici.
„Aproximativ 500 lei lunar am obţinut până acum din coplată. Aceşti bani sunt puţini raportat la cheltuielile spitalului, dar sunt foarte utili. Banii din coplată nu se pierd, sunt buni pentru că noi suntem într-un proces mai amplu de schimbare a imaginii prin crearea unor condiţii mai bune pentru pacienţi”, a declarat managerul Spitalului Caracal, Liviu Radu.