Simon O’Connor, purtătorul de cuvânt al vicepreşedintelui Comisiei Europene, Olli Rehn, a declarat că a fost decizia României de a aplica pentru un program preventiv şi este decizia României dacă decide să meargă mai departe cu acest accord.
“A fost decizia României de a aplica pentru un program de tip preventiv şi România este cea care va decide dacă doreşte să meargă mai departe cu programul agreat. Orice decizie ar lua România, este esenţial ca ţara să meargă mai departe cu implementarea recomandărilor emise de Consiliului Uniunii Europene în iulie. Acestea includ măsuri fiscale menite să atingă ţintele de deficit bugetar agreate şi reforme structurale ample pentru a îmbunătăţi capacitatea administrativă a României şi pentru a îmbunătăţi potenţialul de creştere”, a precizat Simon O’Connor, transmite Agerpres.
FMI monitorizează România
FMI a anunţat marţi că monitorizează evoluţiile din România şi aşteaptă ca autorităţile să decidă dacă vor să modifice politicile necesare pentru a asigura ţinta de deficit stabilită, se arată într-o declaraţie a reprezentaţilor FMI, în urma refuzului preşedintelui Traian Băsescu de a semna memorandumul cu instituţiile financiare internaţionale.
“În timpul recentei misiuni, echipa FMI a ajuns la un acord cu autorităţile române privind politicile necesare pentru a finaliza prima revizuire a acordului Stand-By încheiat de România cu FMI, inclusiv politicile necesare pentru a limita deficitul fiscal la 2,2% din PIB în 2014. Suntem conştienţi de dezacordul dintre preşedintele Traian Băsescu şi Guvernul României privind măsurile specifice ce vor fi folosite pentru a ajunge la acest obiectiv. Echipa FMI monitorizează evoluţiile şi aşteaptă o decizie a autorităţilor dacă vor să modifice politicile necesare pentru a asigura ţinta de deficit stabilită, înainte de a supune spre examinare pachetul de măsuri conducerii