Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vând branule şi seringi la butic!

Publicat in Libertatea, marți 3 decembrie 2013 ·

În plin scandal, în care conducerea Spitalului de Urgenţă din Ploieşti este acuzată de management defectuos şi de lipsa medicamentelor, a materialelor sanitare şi a aparaturii din spital, există şi comercianţi care profită de această situaţie.

Magazinele de lângă unitatea medicală din Ploieşti, în care, de regulă, erau scoase la vânzare alimente şi îmbrăcăminte, s-au reprofilat! Comercianţii au început să pună pe tejghea şi materiale sanitare, care se vând ca... pâinea caldă. Pacienţii nu mai trec pe la farmacie, ci se opresc la chioşcul de la poarta Spitalului de Urgenţă, unde găsesc de la feşe sterile, pansamente şi seringi până la branule.

Preţurile sunt accesibile

Poliţiştii au verificat activitatea magazinelor, existând suspiciunea că parte din aceste materiale sanitare provin chiar din spital, unde ar trebui distribuite gratuit pacienţilor, însă nu au găsit nimic în neregulă. “Poliţiştii ne-au verificat toată marfa, avem acte pentru branule şi seringi. Nu sunt din spital. Dar pacienţii sau rudele lor au nevoie de aceste materiale sanitare. Sunt trimişi de medici să le cumpere”, ne-a mărturisit Aura, vânzătoarea unui magazin. La poarta spitalului, produsele sanitare se vând la preţuri accesibile: 1,5 lei - branula, 4 lei - faşa sterilă şi 1 leu - seringa. Managerul unităţii a fost demis

Adrian Strâmbeanu (foto), managerul Spitalului Judeţean din Ploieşti, a fost suspendat din funcţie ieri, în urma scandalului iscat de chirurgul Dan Oprea, care a acuzat public neregulile şi lipsurile din unitatea medicală. Măsura a fost luată la propunerea secretarului de stat Raed Arafat, care a declarat că sunt probleme serioase în spitalul prahovean, în privinţa modului în care au fost cheltuiţi şi prioritizaţi banii bugetaţi pentru această unitate sanitară. O anchetă internă este în plină desfăşurare. Secţia de Oftalmologie, în stare de degradare

@N_

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Licitații - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Ocolul Silvic Penteleu al Academiei Române, cu sediul în Calea Mihai Viteazu, nr. 45A, oraş Nehoiu, judeţul Buzău, organizează la sediul său, în data de 10.12.2024, ora 10.00, licitaţia pentru vânzarea de masă lemnoasă pe picior - producţia anului

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 13 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 12 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 8 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

CNA cere Comisiei Europene să ancheteze platforma TikTok pentru favorizarea exclusivă a lui Călin Georgescu

Adevarul acum 13 ore
Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) cere Comisiei Europene să deschidă o investigație împotriva platformei chineze TikTok, pe motiv că “a amplificat conținut electoral favorabil unui singur candidat, generând un dezechilibru în competiția

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 11 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

A intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Ce prevede acesta

HotNews acum 31 minute
Miercuri dimineață la ora 4 a intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Preşedintele american Joe Biden a declarat că acordul „este conceput pentru a fi o încetare permanentă a ostilităţilor” S-a pus a

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Libertatea acum 10 ore
Manifestații anti-Călin Georgescu au loc în mai multe orașe din România. Protestele continuă pentru a doua zi consecutiv, cu sute de tineri adunați în Piața Universității din București și în alte centre urbane, transmit HotNews și News.ro.

Gazprom nu va mai folosi Ucraina pentru a aduce gaze în Europa

Wall-Street.ro acum 5 ore
Compania rusă de stat Gazprom se aşteaptă ca după 31 decembrie să nu mai fie livrate gaze către Europa via Ucraina, în planificarea sa internă pentru anul viitor, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Ag

Vremea

București
acum

mie.

3°/7°
joi

5°/8°
vin.

5°/8°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

-2°
mie.

-2°/6°
joi

3°/8°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
Timisoara
acum

-1°
mie.

-1°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°