Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANPC împarte în două clienţii păgubiţi de bănci: Cei care nu au denunţat OUG 50 nu mai au clauze abuzive

Publicat in Ora de Timis, marți 3 decembrie 2013 ·

Un ordin intern al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor împarte clienţii băncilor în două, după ce modificările la legea 193/2000 privind clauzele abuzive a intrat în vigoare: doar plângerile celor care au denunţat actele adiţionale ale băncilor de aliniere la OUG 50 sunt trimise la Bucureşti pentru analiză. Potrivit ANPC, ei sunt singurii afectaţi de clauzele abuzive. Cei care n-au denunţat actele în 2010-2011 nu mai au clauze abuzive în contracte, spune Protecţia Consumatorilor.

Ordinul preşedintelui Nica

Preşedintele ANPC, Bogdan Nica, a emis un ordin intern prin care se stabilește modul în care vor fi tratate plângerile în baza legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între consumatori şi profesionişti, modificată de la începutul lunii octombrie.

Ordinul ANPC cu numărul 358 din 23.10.2013 prevede ca acele reclamații ale consumatorilor care în care se constată că se face referire la contracte în executare cu posibile clauze abuzive vor fi redirecționate la ANPC dacă sediul social al profesionistului (operatorului economic) se află în Municipiul București sau în llfov sau vor fi analizate de către Consiliile Județene pentru Protecția consumatorilor cu consultarea prealabilă a ANPC, dacă sediul social al profesionistului (operatorului economic) e pe raza teritorială a regiunii/județului.

Acest ordin vine în contextul în care legea 193/2000 a fost modificată de la 1 octombrie. Potivit modificărilor înscrise în articolele 12 și 13, acțiunile în instanță ale ANPC și cele ale asociațiilor de consumatori împotriva unui profesionist care folosește clauze abuzive în contractele sale au efecte asupra tuturor consumatorilor care sunt afectați de respectivele clauze, inclusiv în cazul contractelor în derulare.

În privința contractelor bancare, însă, ordinul ANPC prevede un tratament diferit, în funcție de

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 20 minute
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 5 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

PSD solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE: Principalele prevederi la care trebuie să se opună sunt constituirea unui fond comun pentru finanţarea politicilor UE

News.ro acum 47 minute
PSD anunţă vineri că solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE, arătând că principalele prevederi la care România trebuie să se opună la viitoarele negocieri sunt constituir

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum o ora
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

S-a lansat la Botoșani Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți Apolodor

G4Media acum 27 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Vineri, 18 iulie, s-a lansat Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți Apolodor, care se va derula în perioada 18-21 septembrie la Botoșani. Urmărește cele mai noi producții video G4Media

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 2 ore
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

49 de ani de când Nadia Comăneci scria istorie la Montreal. La 18 iulie 1976, marea campioană obţinea primul 10 perfect din gimnastică

News.ro acum 3 ore
Pe 18 iulie 1976, Nadia Comăneci scria istorie la Jocurile Olimpice de la Montreal, obţinând primul 10 perfect din gimnastica olimpică, la doar 14 ani. A fost începutul unei legende care a cucerit lumea — iar tabela, nepregătită pentru perfecţiune,

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°