Situaţie politică tensionată în două importante capitale ale Estului european. Decizia preşedintelui Traian Băsescu de a nu semna un acord cu FMI şi de a renegocia termenii înţelegerii a inflamat scena politică din România. Care şi aşa nu ducea lipsă de hidrocarburi de turnat mereu în focul – mocnit sau cu vîlvătăi –, niciodată stins, care pîrjoleşte centrele de putere ale României. Aşa-zisul acord de coabitare dintre preşedinte şi primul ministru, semnat în noaptea cîştigării alegerilor de către USL, nu a condus la nimic bun. Să o spunem deschis: pactul de coabitare s-a dovedit o mizerie, sub toate aspectele; poate vom afla, într-o bună zi, conţinutul acestui şantaj, căci asta a fost, ca şi bileţelul doamnei Elena Udrea... În loc să se intre într-un nou ciclu politic, bun-rău, dar rezultat în urma unor alegeri – oricît de mult fraudate, cum strigă mereu justiţiarii de serviciu –, noua putere este la cheremul Preşedintelui. Simplu, direct şi eficient, conduce România prin intermediul unor instituţii pe care şi le-a subordonat. Aşa cum se aude. Aşa că recurge la toate tertipurile posibile pentru a eroda o largă majoritate parlamentară şi pentru a obstrucţiona deciziile Guvernului – instituţie, totuşi, obligată de Constituţia mult invocată, dar nerespectată în litera şi în spiritul ei, să gestioneze treburile curente ale ţării. Interne şi externe. Blocajul instituţional creat în ultimele zile, prin refuzul Preşedintelui de a accepta forma propusă de Guvern în acordul cu FMI, creează o situaţie externă nouă. Pentru prima dată, nu ne mai spălăm rufele murdare în familie, ci le trimitem la Washington. Aşa cum conservatorul Alexandru Marghiloman îşi expedia cămăşile la călcat şi spălat în Londra. (Sperăm să nu-i dăm idei ciocoimii române, care abia aşteaptă ceva nou pentru a arăta ce de bani se învîrt în săraca şi frumoasa Românie.) Hărţuiala permanentă dusă de Preş