Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Postul de manager al Spitalului Județean a fost scos la concurs

Publicat in Monitorul de Vrancea, marți 3 decembrie 2013 ·

Postul de manager al Spitalului Județean de Urgență Focșani a fost scos la concurs, care va avea loc pe 6 ianuarie 2014. Decizia a fost luată în cadrul întrunirii Consiliului de Administrație al Spitalului Județean, care a avut loc în urmă cu două săptămâni. Anunțul privind organizarea concursului pentru postul de manager al Spitalului Județean a fost publicat pe 29 noiembrie, în revista de specialitate „Viața medicală” și, potrivit legii, cei interesați își pot depune dosarele după 15 zile de la publicarea anunţului în revista „Viața medicală”, pe parcursul unei săptămâni.

În prezent, Constantin Mîndrilă ocupă interimar funcția de manager al spitalului Județean, acesta fiind numit în funcţie de ministrul Sănătății Eugen Nicolăescu, cel care de altfel l-a şi demis. Pe 8 noiembrie, ministrul liberal al Sănătății, Eugen Nicolăescu, l-a demis pe Mîndrilă pe motiv că acesta ar fi acumulat timp de 3 luni consecutiv datorii, neținând cont că managerul preluase unitatea cu o datorie de peste 15 milioane de la fosta conducere. Pe 15 noiembrie, acelaşi ministru a semnat ordinul de numire a lui Mîndrilă în funcția de manager interimar al Spitalului Județean. „În conformitate cu prevederile L95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, Mîndrilă Constantin a fost numit pentru o perioadă de 6 luni manager interimar la Spitalul de Urgenţă «Sf. Pantelimon» Focşani”, potrivit reprezentanților Biroului de Presă al ministerului.

Tot la începutul lunii noiembrie, ministrul l-a demis și pe managerul Spitalului Comunal din Vidra, Mirela Cotea, deşi aceasta își depusese demisia anterior. Drept urmare, atribuțiile acesteia au fost preluate de directorul medical al unității, medicul ginecolog Bitar Nizar. În ceea ce privește situația acestui spital, reprezentanții Biroului de Presă al Ministerului ne-au declarat că ordinul de nu

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum o ora
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

Surse: Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost lovit de un sistem de apărare antiaeriană rusesc

Wall-Street.ro acum 3 ore
Avionul Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit în data de 25 decembrie în Kazahstan a fost doborât de un sistem de apărare aeriană al Rusiei, au declarat pentru Reuters patru surse din Azerbaidjan aflate la curent cu ancheta, scrie Agerpres. Un avio

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 40 minute
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, odată în judeţul Alba

News.ro acum 32 minute
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, odată în judeţul Alba şi odată în judeţul Sibiu. ”La data

Un șofer din Argeș a intrat intenționat cu mașina în 6 pietoni. Ce au descoperit polițiștii

Ziare.com acum 2 ore
Un grav accident rutier a avut loc, în judeţul Argeş, în noaptea de miercuri spre joi, 26 decembrie. Un tânăr aflat sub influența alcoolului şi posibil și a substanțelor interzise, aflat la volanul unui maşini, a pierdut controlul asupra direcţiei d

Iordania spune că 18.000 de sirieni s-au întors în ţara lor după căderea lui Assad

G4Media acum 2 ore
Aproximativ 18.000 de sirieni au părăsit Iordania pentru a se întoarce în ţara lor de la căderea lui Bashar al-Assad pe 8 decembrie, au anunţat joi autorităţile iordaniene, conform agenției de știri AFP, citată de Agerpres. „Aproximativ 18.000 de si

Copil lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa

News.ro acum 2 ore
Un copil în vârstă de 12 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa. Poliţia face cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.

Victorie pentru România. Guvernul de la Kiev cere ca limba "moldovenească", o invenție sovietică, să fie înlocuită cu limba română

Ziare.com acum 3 ore
Cu o zi înainte de Sărbătoarea Crăciunului, pe 24 decembrie, Guvernul de la Kiev a aprobat un proiect de lege care prevede înlocuirea denumirii limba „moldovenească” cu limba „română” în lista internațională pe care Ucraina o propune în cadrul Carte

Israelul loveşte aeroportul Sana'a, porturile şi centralele electrice din Yemen

Mediafax acum o ora
Atacurile au lovit centralele electrice Hezyaz şi Ras Kanatib din Yemen, precum şi infrastructura militară din porturile Hodeidah, Salif şi Ras Kanatib, a adăugat armata israeliană. Houthis, care au lansat în mod repetat drone şi rachete către Israe

Vremea

București
acum

joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/6°
Timisoara
acum

joi

0°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°