Potrivit cercetătorilor, Cometa ISON a dispărut după apropierea de Soare, ceea ce a însemnat sfârşitul acestui corp cosmic rătăcitor, transmite Reuters.
"Din cometa ISON nu a rămas decât un nor de praf", a comentat astronomul Tony Phillips pentru site-ul SpaceWeather.com, un site susţinut de NASA. "Astrofotografii experimentaţi s-ar putea să poată surprinde câteva imagini cu fantoma acestei comete pe cerul dinaintea zorilor, la începutul lunii decembrie", a mai adăugat el.
Astronomii sunt de părere că această cometă s-a dezintegrat în timp ce a trecut prin apropierea coronei solare, joi. Punctul de maximă apropiere al cometei faţă de Soare a fost la 1,2 milioane de kilometri - foarte aproape din punct de vedere astronomic, transmite Agerpres.
"ISON a reapărut din spatele Soarelui o umbră a cometei care a fost", a precizat Phillips.
Timp de două zile astronomii şi-au păstrat speranţa că măcar o parte din nucleul cometei va supravieţui apropierii de Soare şi va apărea, strălucitor, de cealaltă parte a discului solar.
"Cometa ISON a lăsat o moştenire fără precedent pentru astronomi şi gratitudinea eternă a unei audienţe globale captivate de eveniment", a comentat şi astrofizicianul Karl Battams, de la Naval Research Laboratory din Washington DC, într-o postare pe blogul său sub titlul "In Memoriam".
Cometa ISON a fost descoperită anul trecut de doi astronomi amatori din Rusia.
Cometele sunt rămăşiţe îngheţate rămase de la formarea sistemului solar în urmă cu 4,5 miliarde de ani. ISON provine din Norul Oort care se află localizat la marginile sistemului solar, la aproximativ jumătatea distanţei până la cea mai apropiată stea şi până la de 10.000 de ori mai departe de Soare decât este Pământul.
Simulările computerizate au indicat faptul că ISON a părăsit această zonă de la marginea sistemului solar în urmă cu aproximativ 5,5 mi