Organizația ActiveWatch a sesizat astăzi Comisia de Etică și Arbitraj a TVR în cazul lui Doru Dendiu, șeful filialei Republica Moldova a Partidului Mișcarea Populară, aflat sub contract cu TVR în calitate de corespondent la Chișinău.
“Considerăm că avem de-a face cu un evident conflict de interese ce afectează grav credibilitatea, independența si imparțialitatea televiziunii publice”, spune ActiveWatch în sesizarea adresată Comisiei de Etică a TVR.
Jurnalistul susține pe pagina sa de Facebook că acest contract este suspendat, în prezent, mai scrie ActiveWatch în sesizare.
“Chiar și în cazul în care un jurnalist ex-politician este angajat sau reangajat în orice instituție media, credibilitatea respectivei instituții este grav afectată de opțiunea politică asumată a acestuia/acesteia, așa cum am avertizat și în raportul anual privind situația libertății presei în România”, se mai arată în sesizarea trimisă de ActiveWatch Comisiei de Etică a TVR.
Sesizarea ActiveWatch, în continuare:
Către TVR
În atenția Comisiei de Etică și Arbitraj
Sesizare
Conform unor informații apărute recent în presă și pe rețele de socializare, Doru Dendiu, jurnalist aflat sub contract cu TVR este șeful filialei Moldova a Partidului Mișcarea Populară.
Jurnalistul susține pe pagina sa de facebook că acest contract este actualmente suspendat.
ActiveWatch solicită Comisiei de Etică și Arbitraj a televiziunii publice să analizeze acest caz și să se pronunțe dacă au fost încălcate articolele 3, 5, 6 din Statutul jurnalistului.
Statutul jurnalistului TVR este un document asumat de fiecare membru al corpului editorial TVR la semnarea contractului de muncă. Indiferent dacă un jurnalist își suspendă temporar activitatea în TVR, acesta/aceasta se află în continuare sub contract cu respectiva instituție și, implicit, este obligat să respecte preve