Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a condamnat, marţi, dispersarea violentă a manifestanţilor din Ucraina, arătând că respectă deciziile privind alianţele pe care acest partener NATO vrea să le facă, însă se aşteaptă că aceste decizii să fie luate într-o manieră democratică.
„Condamn cu tărie folosirea excesivă a forţei pe care am văzut-o în Ucraina. Mă aştept ca toţi partenerii NATO, inclusiv Ucraina, să respecte principii democratice fundamentale, inclusiv cel al libertăţii de expresie”, le-a spus Rasmussen jurnaliştilor, înainte de reuniunea miniştrilor de externe din ţările Alianţei Nord-Atlantice.
Cu puţin timp înainte de comentariile lui Rasmussen, premierul ucrainean, Mikola Azarov, a prezentat scuzele guvernului pentru reprimarea violentă a protestatarilor care au ieşit în stradă în ultimele zile ca reacţie la eşecul Summitului de la Vilnius, care se traduce în blocarea integrării europene a ţării lor.
„Respectăm pe deplin deciziile Ucrainei privind alianţele din care vrea să să facă parte, dar mă aştept ca astfel de decizii să fie luate într-o manieră cu adevărat democratică”, a mai comentat liderul NATO, făcând referire la decizia preşedintelui Viktor Ianukovici de a nu semna, săptămâna trecută, la Vilnius, în cadrul summitului Parteneriatului Estic, acordurile de asociere şi liber schimb cu Uniunea Europeană.
Ucraina este marele absent al reuniunii de la Bruxelles, care include miercuri şi un Forum NATO-Rusia, precum şi o Comisie NATO-Georgia. Comisia NATO-Ucraina (NUC) nu se poate reuni, din motive evidente, a explicat Rasmussen pentru Interfax, făcând trimitere la evenimentele recente din ţară. Ucraina va fi, însă, un subiect de discuţie pentru miniştrii de externe, chiar dacă nu figurează pe agenda oficială, au explicat luni oficiali NATO, într-o întâlnire cu jurnaliştii.
Deşi nu a venit la Bruxe