Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un requiem pentru ţăranul român

Publicat in Adevarul, marți 3 decembrie 2013 ·

Dinu Săraru şi-a lansat în această seară, la Librăria „Mihail Sadoveanu” din Capitală, volumul „Ultimul ţăran din Slătioară”, apărut la Editura Adevărul Holding. Cunoscutul prozator a beneficiat de o numeroasă asistenţă, din rândul căreia s-au remarcat actorii Adela Mărculescu, Mircea Albulescu, Dan Puric şi Costel Constantin, prozatorul Dumitru Radu Popescu, regizorul Grigore Gonţa, oameni de televiziune ca Adrian Ursu şi Vartan Arachelian.

„Eu sunt ultimul ţăran din Slătioara. Penultimul a şi murit, acum trei săptămâni. Nu mai ştia însă demult că mai trăieşte. Voi scrie povestea lui, sper cât mai curând, poate chiar până în Crăciun”, şi-a început autorul confesiunea publică. Spre amuzamentul general Dinu Săraru a povestit cum consăteanul său, plecat dintre noi, se ducea în fiecare primăvară la târg, la Horezu, şi-şi cumpăra câte un coşciug pentru a se pregăti în vederea marii treceri de la viaţă la moarte. Dar sfârşea prin a depozita în coşciug grâu, fasole şi alte alimente cu termen lung de valabilitate în opinia sa, astfel încât nu mică îi era mirarea când viitoarea sa „casă” din lemn îi era atacată de tot felul de gângănii, fapt ce-l determina să-şi cumpere alt coşciug. Iar povestea s-a repetat şapte ani la rând.

„Starea de spirit pe care o apar in trilogia ţărănească, „Nişte ţărani”, „Iarba vântului” şi „Crimă pentru pământ”, se regăseşte – aşa cum bine a observat criticul literar şi prietenul meu Valeriu Râpeanu - şi în acest volum-requiem. Consider că am rămas necontaminat de civilizaţia secolului XXI. După mine, pierderea identităţii nationale nu poate fi redresată prin nimic altceva. Nu mă consider un nostalgic al ideii clasice asupra ţăranului român, în care apare eventual şi Mioriţa, ci simt nevoia acelei purificări morale pe care o regăsesc mereu la ţăranul nostru şi de care are nevoie şi azi societatea românească”, a conchis

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 46 minute
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 56 minute
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 3 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum o ora
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Intervenții chirurgicale ortopedice, realizate la Spitalul CFR Timișoara

Timpolis acum 25 minute
Foto: SPitalul CFR Timişoara În premieră, la Spitalul Clinic CF Timișoara se fac operaţii ortopedice, după ce, în luna iunie, în cadrul acestei unități sanitare a fost înfiinţat Compartimentului de Ortopedie, ca parte a Secției de Chirurgie Generală

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum o ora
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum o ora
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

24°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°