La data de 1.12.2013, în jurul orei 7.51, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei oraşului Gura Humorului, care acţiona cu aparatul radar pe DJ 177A, pe raza oraşului Frasin, a oprit autoturismul condus de Mitică B., de 57 de ani, din municipiul Iaşi, care circula cu viteza de 73 km/h.
Întrucât acesta prezenta halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluţionat procedural.
În jurul orei 19.25, un alt echipaj de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei oraşului Gura Humorului a oprit, pe strada Piaţa Republicii din localitate, autoutilitara condusă de Constantin C., de 20 de ani, din comuna Capu Câmpului, care nu posedă permis de conducere.
În cauză s-a întocmit dosar penal, de asemenea.