Scris de Alexandra Lăzureanu - Prima tranşă de vaccin anti-gripal a fost primită la D.S.P. Bihor şi conţine 8500 de doze.
În conformitate cu precizările Ministerului Sănătăţii şi cu repartiţia de vaccin anti-gripal, judeţul nostru a primit un număr de 8500 doze de vaccin anti-gripal repezentând prima tranşă din cadrul achiziţiei centralizate. Conform solicitărilor, acestea vor fi distribuite către medicii vaccinatori din judeţ, astfel: Direcţia medicală MAI – 350 doze, instituţii de ocrotire a persoanelor instituţionalizate – 1601 doze, cabinetele medicilor de familie – pentru vaccinarea personalului (medici şi asistenţi medicali – 452 doze) şi pentru vaccinarea pacienţilor (3513 doze – reprezentând 11 doze pentru fiecare din cele 316 cabinete solicitante), spitale publice din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale – 2.584 doze. Medicii vaccinatori sunt invitaţi să se adreseze la DSP Bihor şi să preia dozele de vaccin repartizate, urmând ca administrarea acestor doze către populaţia ţintă să se realizeze în cel mai scurt timp posibil de către medicul vaccinator. Precizăm că grupele populaţionale considerate de risc pentru care Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă vaccinarea antigripală în sezonul 2013-2014 sunt următoarele:
1. Persoanele cu vârsta cuprinsă între 6 luni-24 ani în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, astm sau cu virusul imunodeficienţei umane,
2. Gravide,
3. Medici, cadre sanitare şi personal auxiliar, atât din spitale cât şi din unităţile ambulatorii
4. Persoane, adulţi şi copii, rezidente în instituţii de ocrotire socială precum şi persoane care acordă asistenţa medicală, socială şi îngrijiri la domiciliu persoanelor cu grad ridicat de risc,
5. Toate persoanele cu vârsta ≥ 65 ani.
„În sezonul anterior (2012