Anasonul chinezesc sau indian este cunoscut şi sub numele de anasonul stelat şi este originar din sudul Chinei şi din Nordul Vietnamului. Planta se cultivă şi în ţări mediternene din cele mai vechi timpuri.
În ţara noastră, anasonul, înrudit cu pătrunjelul, se cultivă în grădini ca plantă aromată. Pe lângă uleiul volatil, fructele de anason conţin lipide, zaharuri, substanţe grase, proteice, mucilagii, amidon şi minerale.
Preparatele medicinale obţinute din această plantă au proprietăţi antispastice şi carminative (evacuează gazele intestinale). Infuzia de anason stimulează pofta de mâncare, lactaţia mamelor care alăptează, calmează crizele de tuse şi colicile sugarilor.
Planta are, de asemenea, un rol important, ca expectorant în bronşită, este diuretic şi contribuie la calmarea durerilor abdominale şi la eliminarea gazelor.
Planta conţine cresol, o substanţă utilă în fluidizarea secreţiilor bronşice.
„Ceaiul de anason revigorează activitatea pancreasului, ajută la eliminarea viermilor intestinali, calmează migrenele, combate anorexia şi este eficient în tratamentul asteniei; în schimb, anasonul nu poate fi util bolnavilor de ulcer duodenal, de enterocolite şi de gastrite, precizează Eugen Giurgiu, doctor în biochimie cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie.
De asemenea, decoctul din rădăcină de anason calmează durerile provocate de menstruaţie. Fructele de anason intră în compoziţia siropului exectorant. Este bine de ştiut că ceaiul de anason trebuie consumat la scurt timp de la preparare, cel mult după patru ore. Dacă se depăşeşte acest interval, ceaiul devine toxic.
Pentru combaterea anorexiei, la o ceaşcă de infuzie de anason se adaugă două linguriţe de miere polifloră. Din anason, se prepară un lichior renumit pentru aroma sa. În ţări precum Grecia, Turcia sau Liban, lichiorul de anason este o băutură tradiţională.
