După ce a vizitat Institutul Cantacuzino, premierul a plecat cu o fi olă de vaccin antigripal şi va fi primul român imunizat cu un produs românesc, după o pauză de un an în care ţara noastră s-a bazat doar pe importuri. Sursa: MARIAN ILIE
Activitatea de producţie la Institutul Cantacuzino este în toi, cel puţin la linia de antigripal, singura care mai funcţionează. După ce în 2011 a trebuit să se închidă pentru că nu mai respecta normele de bună fabricaţie impuse de UE, aria de producţie a fost repusă, anul acesta, în funcţiune. Momentan, vor fi produse doar 400.000 de doze de vaccin, de trei ori mai puţine decât capacitatea maximă a Institutului.
Vaccinuri în pregătire: BCG, Polidin, Cantastim
Premierul Victor Ponta şi ministrul Sănătăţii au avut, ieri, ocazia să vadă "pe viu" cum se produc vaccinurile, de la "însămânţare" până la înfiolare şi testare. "Am vrut să vin astăzi să văd Institutul Cantacuzino, pentru că era un proiect care credeam că nu se va mai realiza. A fost un pariu cu ministrul Sănătăţii că nu vom mai avea vaccin românesc, pe care mă bucur că l-am pierdut eu şi l-a câştigat dumnealui. Guvernul va acorda sprijin financiar Institutului", a promis Ponta, care a dat asigurări că se va vaccina, "deşi nu răcelile îmi pun probleme".
Până la sfârşitul anului, Ministerul Sănătăţii s-a angajat să vină cu o strategie nouă pentru repornirea Institutului, astfel ca de la sfârşitul anului 2014 să reînceapă şi producţia de vaccin BCG (împotriva tuberculozei). "Sperăm să aducem şi produsele care se făceau la Iaşi- Polidin, Cantastim. Durează cam două ani obţinerea licenţei de la Agenţia Medicamentului, dar sperăm să urgentăm procesul", a spus ministrul Eugen Nicolăescu.
Acest articol este proprietatea Evenimentului zilei şi este protejat de Legea drepturilor de autor. Orice preluare integrală sau parţială a conţinutului se poate fa