Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce surpriza a pregatit cora pentru clientii grabiti

Publicat in Income Magazine, marți 3 decembrie 2013 ·

cora Lujerului, care găzduieşte primul drive al retailerului, va lansa şi serviciul de livrare la domiciliu în prima jumătate a anului viitor şi estimează că acest serviciu va ajunge la 5% din cifra de afaceri a magazinului, compania având în plan extinderea coradrive şi în alte hipermarketuri, potrivit Mediafax.

În prezent, prin intermediul coradrive.ro, lansat oficial marţi în cadrul cora Lujerului, clienţii pot să cumpere produsele online şi le ridică ulterior din magazin.

"coradrive este un sistem foarte bine pus la punct, preţurile sunt aceleaşi ca în magazin, comanda şi livrarea se fac foarte simplu. În prelansare, feedback-urile au fost foarte bune, iar după coradrive Lujerului cora România pregăteşte drive-uri şi pentru alte magazine", a declarat marţi Claudia Mirică, directorul magazinului cora Lujerului Bucureşti.

Ea a arătat că retailerul targetează circa 2,6 milioane clienţi din Bucureşti, Baia Mare, Cluj-Napoca, Constanţa, Arad, Bacău şi Drobeta Turnu Severin, care cumpără din hipermarketurile cora o dată pe săptămână, au maşină şi accesează internetul.

În ceea ce priveşte planurile pentru primul hipermarket online al cora, Mirică spune că obiectivele pentru 2014 sunt creşterea bonului mediu de cumpărături cu 40%, de la 150 lei în prezent, şi o pondere de 5% din cifra de afaceri a magazinului.

Site-ul cuprinde peste 10.000 de produse şi este structurat în 8 raioane: produse proaspete, băcănie, băuturi, frumuseţe şi îngrijire, pentru casă, bebe, petshop, tabac şi hiper ofertele cora, iar comanda minimă este de 50 lei. Serviciul are 7 angajaţi dedicaţi şi poate procesa 150 de comenzi pe zi.

cora România deţine în prezent o reţea de 12 hipermarketuri, atât în centre comerciale proprii, cât şi în spaţii închiriate, dintre care patru în Bucureşti (Alexandriei, Pantelimon, Lujerului şi Sun Plaza) şi opt în provincie, l

Articolul in Income Magazine >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de SNSPA: „Un politician atipic, care iese din toate tiparele clasice”

Libertatea acum o ora
Președintele american Donald Trump a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Școala Națională de Studii Politice și Administrative, conform unui comunicat de presă al instituției.

Andrzej Duda: „Ce s-a întâmplat în România este foarte îngrijorător și nu îndeplineşte standardele democratice europene”

HotNews acum 57 minute
Preşedintele conservator al Poloniei, Andrzej Duda, aflat la final de mandat, a criticat într-un interviu publicat joi de Financial Times anularea alegerilor prezidenţiale din România, spunând că acest lucru „nu îndeplineşte standardele democratice

Diana Şoşoacă şi-a depus candidatura pentru alegerile prezidenţiale, purtând mănuşi de box: Ordinul e să fiu respinsă / Nu se poate respinge un om de două ori pentru aceleaşi fapte / Şoşoacă susţine că le-a scris lui Trump, Vance şi Musk

News.ro acum 25 minute
Preşedintele SOS România, Diana Şoşoacă, şi-a depus, joi, candidatura pentru alegerile prezidenţiale, la Biroul Electoral Central. Şoşoacă a purtat mănuşi de box şi a adăugat că nu a venit să lovească pe nimeni, ci să anunţe că ”pumnul românului va

Jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie, împuşcat accidental în cap de un coleg

Libertatea acum o ora
Un jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei a fost împuşcat accidental în cap de un coleg miercuri seară, la Centrul de pregătire Ochiuri, potrivit News.ro. Bărbatul participa la un exerciţiu.

S-a aprobat un ajutor financiar de 800 de lei pentru pensionarii cu venituri mici în 2025

Wall-Street.ro acum 23 minute
Guvernul a aprobat acordarea ajutorului financiar de 800 de lei pentru pensionarii ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 2.574 lei, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, scrie Agerpres. El a spus că impactul soci

Marcel Ciolacu, despre tranzacțiile între rude- „Nu se impozitează“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Marcel Ciolacu a transmis joi, că tranzacțiile între rude nu se impozitează. Acesta a mai precizat că orice venit obținut cinstit se poate transfera liber în familie fără a fi impozitat. 'Vreau să clarific și un subiect de actualitate. Nu impozite

Preşedintele Poloniei cere SUA să mute focoase nucleare pe teritoriul polonez

News.ro acum o ora
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, aflat pe final de mandat, îndeamnă SUA, într-un interviu publicat joi de Financial Times, să transfere arme nucleare pe teritoriul polonez ca măsură de descurajare împotriva unei viitoare agresiuni ruseşti, o sol

Premierul anunţă că se amână până la finalul anului aplicarea măsurii privind eliberarea din funcţie a angajaţilor aflaţi la vârsta pensionării

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, în debutul şedinţei de Guvern, că se amână până la finalul anului aplicarea măsurii privind eliberarea din funcţie a angajaţilor aflaţi la vârsta pensionării. ”Tot astăzi, prorogăm până la sfârşitul anului ap

Gândul prezintă – „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache”

Cancan acum o ora
Jurnalistul Ionuț Cristache se alătură echipei Gândul și din 17 martie poți urmări prima ediție – ‘’Ai Aflat!’’ pe site-ul Gândul și pe canalul de YouTube, Gândul. În fiecare zi, de luni până joi, de la ora 15, fii în mijlocul evenimentelor, alături

Hidrologii avertizează că există riscul producerii unor viituri pe râuri din cinci judeţe şi al unor inundaţii locale/ Codul galben, valabil până vineri la prânz

News.ro acum 2 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (I.N.H.G.A) avertizează că există riscul producerii unor viituri pe râuri din cinci judeţe - Maramureş, Bistriţa Năsăud, Suceava, Harghita şi Neamţ - în condiţiile în care meteorologii au pro

Vremea

București
acum

23°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

9°/20°
Iasi
acum

20°
joi

13°/22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

6°/10°
Constanta
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

4°/12°
Timisoara
acum

21°
joi

12°/21°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

8°/13°