R O M Â N I A
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
NESECRET
Nr. 421.765/P.B./03.12.2013
Constanţa
INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE
INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CONSTANŢA
BULETIN DE PRESĂ
Urmărit internaţional depistat de poliţiştii de investigaţii criminale
La data de 02.12.2013, ofiţerii Compartimentului Criminalitate Itinerantă din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, în colaborare cu poliţiştii din Mangalia l-au depistat pe M. Elvis, de 32 ani, din localitate, persoană ce face obiectul unui mandat european de arestare, emis la data de 29.05.2013, de Tribunalul Districtual Copenhaga - Danemarca, pentru comiterea infracţiunii, de “trafic de persoane”, faptă prevazută de art. 262 din Codul Penal Danez, pedepsită cu închisoare de până la 10 ani.
Cel în cauză, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa – Secţia Penală, ce a dispus reţinerea acestuia pe un termen de 24 de ore, urmându-se procedurile legale aflate în vigoare.
Cercetată de poliţiştii Secţiei 4 pentru furt calificat
Poliţiştii Secţiei 4 cercetează în stare de libertate o femeie în vârstă de 44 ani, din Constanţa, întrucât a fost identificată de agenţii de pază, după ce a trecut de casele de marcaj ale unui centru comercial, cu produse neachitate.
Acţiuni ale poliţiştilor constănţeni
La data de 02.12.2013, între orele 17.00 – 19.00, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J.Constanţa şi ai Secţiei 3, au acţionat în mai multe zone din municipiul Constanţa, pe linia prevenirii şi combaterii furturilor din locuinţe, ocazie cu care au fost legitimate mai multe persoane, 3 dintre acestea fiind avertizate.
Totodată, au fost împărţite materiale cu caracter pre