La sfârşitul lunii trecute, pe 30 noiembrie, Fundaţia Comunitară Oradea a desemnat câştigătorii concursului de proiecte în cadrul Bursei Talentelor. Printre cei care vor primi bani pentru finanţarea unor proiecte importante se numără şi Cristina Puşcaş, jurnalistul Crişanei.
În cadrul primei ediţii au fost depuse 32 de proiecte, 29 trecând de etapa de preselecţie formală, realizată de membrii Consiliului Director. Motivul respingerii celor 3 proiecte a fost caracterul lor redundant, având în vedere că aceiaşi candidaţi au depus proiecte cu conţinut similar, dar cu o altă abordare, fiind reţinut proiectul cel mai viabil.
Juriul independent, format din Dacian Palladi (consultant în afaceri) – preşedinte, Laura Breb (jurnalist Digi 24 Oradea)
Diana Geambaşu (notar), Diana Năstase (director de Resurse Umane – Plexus), Simona Trip (prorector Managementul Serviciilor Studenţeşti şi Sociale, Universitatea Oradea), Adrian Ciorna (consultant, fondator al asociaţiei Habitat pentru Umanitate), Horaţiu Tănescu (antreprenor IT, membru fondator al Rotaract Club Oradea) a evaluat candidaturile reţinute în vederea selectării celor mai bune 10 proiecte.
În urma evaluării însă au fost selectate 6 proiecte, doar acestea îndeplinind criteriile cerute.
Primul proiect care va primi finanţare este cel al Adelinei Doina Suvergel, „Vreau şi eu să cânt la pian” care se referă la actualizarea metodicii predării pianului sub formă de metodă de studiu, prin intermediul a patru volume cu CD audio. Al doilea proiect este intitulat „Routine” al lui Robert Indrieş, prin intermediul căruia se intenţionează dezvoltarea unei platforme on-line de dezvoltare personală şi profesională.
Al treilea proiect va fi cu siguranţă unul important pentru cei care deţin telefoane inteligente. Intitulat „Oradea QR”, proiectul Anei Miruna Turc şi al Monei Stănescu priveşte promovare