Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că a urmărit declaraţia premierului de după întâlnirea de la Cotroceni, precizând că Victor Ponta nu a înţeles, de fapt, că la întâlnirea cu şeful statului nu s-a discutat despre buget, ci despre acciza la carburant.
DECLARAŢIILE PREŞEDINTELUI
- Am fost de acord cu o întâlnire cu Victor Ponta în speranţa că putem discuta despre creşterea accizei pe combustibil, pe care o consider extrem de dăunătoare. Vor fi afectaţi în mod puternic cei cu veniturile mai mici, vor fi creşteri la preţul alimentelor, la cele de transport. Va fi o creştere cu 8 la sută a preţului.
- Urmărind declaraţia premierului de după întâlnire, am ajuns la concluzia că Ponta nu a înţeles ce am discutat. El a înţeles că am discutat despre buget, iar eu am discutat despre acciză.
- Prin renunţarea la introducerea accizei de 52-53 de bani pe motorină, respectiv benzină, resursele cu care se diminuează bugetul de stat trebuiesc tăiate din excesul care este la ministrul Dragnea şi, de asemenea, sunt resurse care înseamnă rezerve plantate în diverse locuri în bugetul de stat, dar în mod deosebit se pot găsi la serviciul datoriei.
- De ce insist să se facă tăierile de la domnul Dragnea? Pentru că aceştia sunt bani electorali, destinaţi mobilizării primarilor, cărora să li se acorde sume de bani încă de la începutul anului, pentru a fi mobilizaţi pentru alegerile europarlamentare şi cele prezidenţiale. Se pare că mulţi primari numai aşa funcţionează, dacă primesc fisele în tonomat, altfel nu cântă la alegeri.
- În buget sunt trei programe: modernizarea satului românesc, regenerare urbană şi infrastructura de nivel judeţean. Toate aceste programe au resurse financiare din banii de la UE. În loc să facă această bătălie pentru a introduce această taxă, Ponta putea să-i pună pe primari să facă proiecte pe care să le finanţe