Cele patru înfrângeri consecutive înregistrate de Săgeata au încins spiritele la Năvodari. Evoluţiile lacustre ale fotbaliştilor pregătiţi de Tibor Selymes au băgat întreaga conducere în şedinţă, iar astăzi are loc cea mai importantă întâlnire de la cea în care clubul a trecut din administrarea unor persoane private în cea a primăriei. În fapt, de ce se va decide astăzi va depinde viitorul imediat al grupării, o retragere a sprijinului financiar oferit de autoritatea locală echivalând cu sucombarea clubului.
Ce spune primarul
Ieri de dimineaţă, o informaţie a făcut rapid înconjurul Dobrogei şi României: Aurelian Babuţan a demisionat, iar Săgeata Năvodari se desfiinţează! Bineînţeles, informaţia a stârnit o veritabilă furtună, cei vizaţi dezminţind zvonurile, cel puţin răutăcioase. Totuşi, un sâmbure de adevăr există în întreaga poveste, rezultatele, şi mai ales prestaţiile, fiind subiect de discuţii astăzi, când reprezentanţii clubului sunt aşteptaţi în biroul edilului Nicolae Matei, cel mai aprig susţinător al echipei, şi unul extrem de nemulţumit de felul cum merg lucrurile.
„Nu este nimic adevărat cu desfiinţarea, dar mâine (astăzi – n.r.) am programat o şedinţă în care să analizăm situaţia. Nu sunt deloc mulţumit de ce se întâmplă acolo, atât organizatoric, cât şi ca joc şi rezultate. Toată lumea este vinovată, nu doar antrenorul sau preşedintele, iar jucătorii sunt, din punctul meu de vedere, cei care sunt primii de acuzat. Eu, ca un susţinător vremelnic al acestui proiect, nu mai sunt dispus să cheltui banii comunităţii pe care o reprezint pentru înfrângeri. Dacă jucătorii au evoluat prost, au făcut-o pe banii lor şi nu o vor mai face pe banii noştri. Am refuzat demisia de onoare a domnului Aurelian Babuţan şi dânsul va rămâne în funcţie cel puţin până la finalul campionatului, dar trebuie să găsim soluţii rapide pentru a îndrepta lucrurile.