Victor Ponta i-a propus preşedintelui Traian Băsescu o întrevedere pe tema memorandumului cu FMI şi a proiectului de buget pe 2014, la care să participe atât guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, cât şi ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, şi ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea.
UPDATE 15.30: Preşedinţia României a anunţat că preşedintele Traian Băsescu se va întâlni în această după-amiază cu premierul Victor Ponta, cu guvernatorul Băncii Naționale a României, domnul Mugur Isărescu, cu viceprim-ministrul Guvernului României, ministrul Finanţelor Publice, domnul Daniel Chiţoiu, și cu ministrul delegat pentru Buget, domnul Liviu Voinea.
Întâlnirea va avea loc la ora 17.00.
Victor Ponta i-a propus preşedintelui Traian Băsescu o întrevedere pe tema memorandumului cu FMI şi a proiectului de buget pe 2014.
"Stimate Domnule Preşedinte, Având în vedere efectele negative ale suspendării de facto a acordului României cu instituţiile financiare internaţionale şi repercusiunile posibile ale neadoptării Bugetului de stat şi a Bugetului asigurărilor sociale pentru anul 2014, vă rog să fiţi de acord să avem o întâlnire pe această temă în vederea identificării soluţiilor de deblocare a acestei situaţii. Vă propun ca la această întâlnire să participe şi domnii Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, Daniel Chiţoiu, viceprim-ministru şi ministru al finanţelor şi Liviu Voinea, ministru delegat pentru Buget. Vă rog să binevoiţi a stabili o dată pentru realizarea acestei întâlniri. Cu deosebită consideraţie, Victor Ponta, Prim Ministru", se arată în solicitarea transmisă de premierul Ponta către preşedintele Băsescu, transmite Mediafax.
Victor Ponta i-a propus preşedintelui Traian Băsescu o întrevedere pe tema memorandumului cu FMI şi a proiectului de buget pe 2014, la care să participe atât guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, cât şi ministrul Finanţelor, Dani