Suha Arafat, văduva lui Yasser Arafat s-a declarat "bulversată" de contradicţiile între experţii elveţieni şi francezi privind cauzele morţii fostului lider palestinian, relatează AFP.
"Sunt foarte bulversată de aceste contradicţii", a declarat Suha Arafat, subliniind că nu vrea să acuze pe nimeni.
Unul dintre nepoţii lui Yasser Arafat şi un lider palestinian au exprimat scepticismul în legătură cu raportul experţilor francezi care exclude ipoteza otrăvirii fostului lider palestinian.
"Până acum, nu am văzut acest raport. Dar toate informaţiile noi despre moartea lui Arafat, în special cele venite din Franţa, trebuie să fie coerente cu raportul medico-legal din 2004", a declarat Nasser al-Qidwa, preşedintele Fundaţiei Yasser Arafat.
Experţi însărcinaţi de justiţia franceză să ancheteze moartea fostului lider palestinian Yasser Arafat au exclus ipoteza otrăvirii acestuia, afirmă surse apropiate dosarului. "Raportul exclude ipoteza otrăvirii, mergând în sensul unui deces din cauza naturale", precizează o sursă oficială.
Echipe medicale elveţiene şi ruse au depistat cantităţi anormale de poloniu-210 în resturile umane ale lui Arafat, acreditând ipoteza otrăvirii.
Suha Arafat, văduva lui Yasser Arafat s-a declarat "bulversată" de contradicţiile între experţii elveţieni şi francezi privind cauzele morţii fostului lider palestinian, relatează AFP.
"Sunt foarte bulversată de aceste contradicţii", a declarat Suha Arafat, subliniind că nu vrea să acuze pe nimeni.
Unul dintre nepoţii lui Yasser Arafat şi un lider palestinian au exprimat scepticismul în legătură cu raportul experţilor francezi care exclude ipoteza otrăvirii fostului lider palestinian.
"Până acum, nu am văzut acest raport. Dar toate informaţiile noi despre moartea lui Arafat, în special cele venite din Franţa, trebuie să fie coerente cu raportul medico-