Una dintre cele mai vechi orgi din ţară, cea din Biserica Piariştilor din Cluj-Napoca, a căpătat din nou glasul pe care l-a avut odinioară. Orga a fost curăţată, tub cu tub, pentru prima dată în peste 160 de ani.
Construită în anul 1849 de Heinrich Maywald, în atelierul acestuia din Braşov, este prima orgă cu pedale din Cluj-Napoca şi una dintre primele din ţară. Timbrul instrumentului este asemănat cu cel al orgii din Biserica Neagră, din Braşov.
„Orga din Biserica Piariştilor are două manuale cu 19 registre, aproape 1.200 de tuburi şi două pedale. Lucrarea de restaurare a constat în curăţarea tuturor tuburilor, corectarea acestora şi a fost acordată din nou. Lucrarea s-a făcut pentru a reda instrumentului timbrul pe care l-a avut acum 160 de ani şi pe care, cu timpul, l-a pierdut”, explică Patyai Istvan, cantor organist al Bisericii Piariste din Cluj-Napoca.
Lucrarea de a fost una migăloasă şi a durat 5 luni. De asemenea, costurile s-au ridicat la 35.000 de euro.
„Orga nu a mai fost supusă la astfel de lucrare. Practic s-a curăţat praf de 160 de ani. Frumuseţea e că instrumentul a rămas, aproape în totalitate, cel original. Singura modificare a fost adusă la faţadă, care a fost înlocuită în timpul Primului Război Mondial. Un registru din pedală a fost, de asemenea, înlocuit”, a mai explicat Patyai Istvan
Deşi are peste 160 de ani, instrumentul este în stare foarte bună, iar de acum clujenii îi vor putea asculta timbrul nealterat.
Biserica Piariștilor, cunoscută inițial ca Biserica Iezuiților din Cluj, respectiv ca Biserica Universității, care poartă hramul Sfintei Treimi, este prima biserică catolică edificată în Transilvania după Reforma Protestantă şi, totodată, primul edificiu ecleziastic în stil baroc din provincie.
Situată pe strada Universității nr. 5, biserica reprezintă unul dintre cele mai importante simboluri clujene, pr