Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PDL picheteaza prefecturile din toata tara

Publicat in Timis Online, marți 3 decembrie 2013 ·

Scris de T. Ex. - Conducerea Partidului Democrat Liberal a decis să organizeze pichetări la sediile prefecturilor din toată țara pentru a-și arăta dezacordul total față de bugetul pe 2014. Potrivit prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul, democrat-liberalii vor sesiza și Curtea Constituțională dacă nu se va respecta procedura parlamentară de dezbatere.

„Decizia BPN este de a organiza pichetări la sediile prefecturilor din toată ţara pentru a ne manifesta dezacordul total faţă de bugetul cinic şi lipsit de scrupule, pentru cel din 2014″, a declarat Andreea Paul.

Prim-vicepreşedintele PDL a explicat că Legea bugetului dă direcția de dezvoltare a României iar „taxatorul Ponta are o singură ţintă, cea electorală”.

„Mobilizarea USL a fost exemplară pentru a trece un buget cu dedicaţie exclusiv PSD şi PNL, şi nu pentru noi România”, a mai declarat Paul.

Ea a mai spus că Guvernul Ponta împarte bugetul de peste 4 miliarde provenit din noile impozite și taxe direct „la ministerul puşculiţei de partid, al lui Liviu Dragnea, ca fond de campanie al PSD şi PNL, iar primarii primesc bani dacă sunt cuminţi şi aduc voturi celor indicaţi direct de Dragnea”. Aceasta a mai explicat că că bugetul permite emiterea de acte normative „de gen Roşia Montană, Rompetrol sau insula lui Dragnea”, care sunt „acte ale unui Guvern corupt”.

„Vă propun public să monitorizăm, alături de PDL, fiecare mişcare a banilor publici şi să urmărim realizările obiectivelor anunţate presa centrală, presa locală şi opoziţia împreună spre binele României”, a afirmat Andreea Paul.

Prim-vicepreşedintele PDL a anunțat că PDL va sesiza Curtea Constituţională asupra bugetului în cazul nerespectării procedurilor la dezbaterile din plenul Parlamentului.

„În cazul nerespectării procedurilor de dezbatere a bugetului nu ne va opri nimic să sesizăm Curtea Constituţională la fel ca anul trecu

Articolul in Timis Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aviz de tsunami în urma unui cutremur puternic de 7,3 grade, localizat lângă o insulă din Alaska

Mediafax acum 31 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 a avut loc miercuri în apropiere de Sand Point, o localitate situată pe insula Popof din vestul Peninsulei Alaska, la aproximativ 600 de mile sud-vest de Anchorage, relatează ABC News. Epicentrul seismului a fost l

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 7 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 10 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 9 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 8 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 10 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°