- Editorial - nr. 236 / 3 Decembrie, 2013 Ca in fiecare an, la chemarea prelung tanguitoare a clopotului nadejdilor al Catedralei Reintregirii Neamului, in ziua eterna, 1 Decembrie, cu speranta lasata mostenire de inaintemergatori, intretinuta de credinta in Dumnezeu, gandul romanilor de pretutindeni s-a intors la Alba Iulia. O chemare a adancurilor, a intoarcerilor in timp, a rasunat, inca o data, spre acel moment in care peste cuprinsul unui pamant romanesc nadejdea urca dealul sperantelor unui intreg neam. Si gandul, ca de fiecare data, s-a intors, acolo, la Alba Iulia, la Mihai Viteazul, cel care "cu barda-i pana la cer”, a fost primul unificator, implinind visul cel mare, la 1600, adunand in granitele stravechi pamantul vechii Dacii Felix. Iarasi si iarasi gandul s-a intors spre cei care cu sabia, mostenind lancea lui Horea, cu bratul inarmat, prin timp au asezat o patrie intreaga, dorita rotunda, mai presus de gloria personala aparand credinta, legea strabuna si pamantul in Primul Razboi Mondial. Atunci, si acolo unde se mai aud carele Iancului insotite de fluierul lui, trecand prin istorie, sub tricolor romanesc rasunau, ca un ecou, cuvintele avantate ale unui cantec insufletitor - "Treceti, batalioane romane, Carpatii!: ’Nainte, ’nainte, spre Marea Unire,/Hotarul nedrept sa-l zdrobim,/Sa trecem Carpatii, ne trebuie Ardealul,/De-ar fi sa ne-ngropam de vii”. Atunci au vorbit armele pentru intoarcerea tuturor pamanturilor romanesti in vechile hotare! Atunci cand, in acel sfarsit de an 1918, s-au adunat la un loc, intr-o singura tara, surorile Basarabia, Bucovina, Transilvania! Si parca a mai rasunat, in Ziua de 1 Decembrie, prin timp, glasul lui Toma Jalba, venind de dincolo de Nistru: "Fratilor, nu ne lasati, nu ne uitati. Iar daca ne veti uita, noi vom sapa malurile Nistrului si vom indrepta apa dincolo de pamantul nostru, caci mai bine sa-si schimbe raul mer