Mesajul a fost trimis. Multumesc!

COPII CUMINŢI. Alexandru are cont pe "WhatsApp" la cinci ani

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 4 decembrie 2013 ·

Părăsit de mamă, acum un an, Alexandru Valentin Dumitru a fost crescut de tată şi de bunici şi cunoaşte deja problemele oamenilor mari. Bunicul îl vede un geniu în ale calculatoarelor. Toată ziua se joacă pe tabletă şi este "dependent" de aplicaţiile de socializare.

Deşi răceala i-a mai luat din energie, Alexandru e ca titirezul. Momentan în convalescenţă, se bucură că a luat o pauză de la grădiniţă. Lipicios cu adulţii, se integrează rapid în discuţii de oameni mari. "Bunicul a fost taximetrist, a plimbat oameni mari", e mândru nepoţelul. Chiar dacă pe mama nu a mai văzut-o de mai bine de un an, de când s-a despărţit de tatăl său, nu îi simte lipsa. "Mamaie" îi face toate poftele şi încearcă pe cât posibil să îi ţină locul. Bunicii au vrut chiar să îi obţină custodia, pe care, oficial, o are mama.

Tehnic şi modern

Cu o memorie sclipitoare, puştiul recită pe nerăsuflate câteva poezii şi două rugăciuni. "Spun în fiecare seară, înainte de culcare, Înger, îngeraşul meu. Câteodată mai uit, dar tati îmi aduce mereu aminte", recunoaşte prichindelul. Nu-i plac cărţile de colorat şi nici jocurile "de copii". În schimb, nu lasă tableta din mână toată ziua. Cei mai mult îi plac jocurile, dar şi aplicaţiile care îl ajută "să socializeze" cu colegii de grădiniţă - WhatsApp şi Viber. Pentru Facebook e prea mic. "Nu prea mă descurc aşa bine pe Facebook", recunoaşte, uşor ruşinat.

De la Moş Crăciun şi-ar dori toate jucăriile moderne din reclame: "un disc zburător care se se întoarce la tine", un Robo Fish "de la mall", o maşinuţă, hai şi un lego.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-out: Gloria Buzău – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 35 minute
Echipa FC Botoşani a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Gloria Buzău, în etapa a şasea din play-out-ul Superligii. Gazdele au avut două ocazii importante, prin Călin şi Jipa, în minutele 20 şi 21, însă scorul a fost deschis de oaspeţi

Incendiu la Centrul de Primiri Urgențe al spitalului municipal Rădăuți

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit astăzi, 27 aprilie 2025 la Centrul de Primiri Urgențe al spitalului municipal Rădăuți, județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cel mai probabil, în urma unui scurtcircuit, izolația cablurilor electrice, aflate în tavanul fals a

Vaticanul a anunțat câte sute de mii de oameni au participat la funeraliile Papei Francisc

Libertatea acum 3 ore
Sâmbătă, 26 aprilie, a avut loc înmormântarea Papei Francisc în Piața Sfântul Petru din Vatican, urmată de procesiunea către bazilica Santa Maria Maggiore, unde Papa a fost înmormântat. Ceremonia a început la ora 10.00 și a fost oficiată de cardinal

Alertă în Canada! Cel puțin 9 persoane au murit după ce o mașină a intrat în mulțime la un festival

Ziua Constanta acum o ora
Nouă persoane au fost ucise după ce un șofer a intrat în plin în mulțimea care participa la un festival stradal filipinez la Vancouver, a anunțat poliția, relatează AFP și Reuters, conform Agerpres.ro 'Până în acest moment putem confirma că nouă per

Rusia trimite de urgență mai multe avioane în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului din portul Bandar Abbas

HotNews acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin a ordonat trimiterea mai multor avioane de urgență în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului izbucnit în portul Bandar Abbas, a relatat duminică agenția rusă de presă de stat TASS, citată de Reuters. „La instruc

AUR propune modificarea legii Curţii Constituţionale ”pentru a preveni abuzurile electorale” şi a alinia legislaţia românească la standardele europene

News.ro acum 3 ore
Partidul AUR anunţă că a depus o iniţiativă legislativă pentru modificarea legii Curţii Constituţionale pentru a preveni ”abuzurile electorale”, afirmând că aceasta prevede interzicerea expresă a posibilităţii ca procesul electoral să fie anulat din

Opoziţia sud-coreeană îl desemnează pe Lee Jae-myung candidat în alegerile prezidenţiale de la 3 iunie

News.ro acum o ora
Partidul Democrat (PD, centru-stânga), principala formaţiune aflată în opoziţie în Coreea de Sud, l-a numit pe Lee Jae-myung candidat în alegerile prezidenţiale de la 3 iunie, un scrutin convocat în în urma destituirii preşedintelui Yoon Suk Yeol du

Tratament injectabil inovator pentru regenerarea inimii după infarct

News.ro acum 2 ore
O descoperire promiţătoare în domeniul bioingineriei cardiovasculare ar putea îmbunătăţi modul în care sunt trataţi pacienţii după un infarct miocardic. Cercetătorii au dezvoltat un polimer injectabil care, administrat intravenos, stimulează procese

Turiştii se întorc de la munte: trafic intens pe arterele ce duc spre Capitală

Ziarul Financiar acum 49 minute
Traficul rutier este intens duminică după-amiaza pe DN 1 - Valea Prahovei, DN 7 - Valea Oltului, Autostrada A 1 dinpre Vama Nădlac spre Deva: turiştii se întorc de la munte spre localităţi din Sudul ţării sau spre Capitală. Potrivit Centrului Infotr

Trump consideră că navele americane ar trebui să poată folosi gratuit canalele Panama şi Suez

News.ro acum 8 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat, sâmbătă, că navelor militare şi comerciale americane ar trebui să li se permită să utilizeze gratuit Canalul Panama şi Canalul Suez. „I-am cerut secretarului de stat Marco Rubio să abordeze imediat acea

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
Iasi
acum

15°
dum.

5°/16°
lun.

5°/17°
mar.

6°/20°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

13°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

8°/15°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
mie.

9°/20°
Timisoara
acum

18°
dum.

7°/18°
lun.

11°/19°
mar.

9°/20°
mie.

10°/22°