Auchan România a inaugurat ieri la Satu Mare al șaptelea magazin remodelat sub marca şi comerţul Auchan din seria celor 20 de magazine Real preluate de la METRO GROUP. La eveniment au participat directorul de marketing al Auchan, Tiberiu Dăneţiu, directorul de vânzări al Auchan, Frederic Bellon, directorul general Arcade Property, Călin Berinde, directorul regional – regiunea de vest al Auchan, Gaspar Biro, directorul Auchan Satu Mare, Anca Ivan, respectiv invitatul special primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica. Transformarea magazinului Real în Auchan a durat mai puţin de trei săptămâni şi a constat, pe de o parte, în modificări tehnice şi comerciale, cum ar fi reorganizarea suprafeței de vânzare, extinderea unor universuri comerciale, îmbunătăţirea confortului clienţilor, decorarea, sistemele informatice, formarea echipelor și introducerea comerţului Auchan, de tip discount generalizat, cu game largi şi adaptate de produse, la preţuri permanent mici şi cu servicii utile pentru clienţi. Peste 35.000 de produse
Pe o suprafaţă netă de vânzare de peste 6.000 de mp, noul hipermarket Auchan Satu Mare oferă locuitorilor o gamă de 35.000 produse. Specialist alimentar recunoscut, Auchan se diferenţiază prin faptul că pune un accent deosebit pe calitate, prospeţime şi preţuri mici. Auchan Satu Mare a dezvoltat în mod special partea de produse proaspete fabricaţie proprie: brutărie, patiserie, carmangerie, gastronomie şi a acordat o atenţie deosebită raioanelor de legume şi fructe, dar şi pescăriei, graţie filierelor de aprovizionare româneşti şi internaţionale, integrând şi punctele forte recunoscute ale Real în aceste domenii.
În domeniul nealimentar, Auchan Satu Mare a extins substanţial raioanele destinate copiilor şi bebeluşilor (jucării, educaţie, îmbrăcăminte), parfumeria şi îngrijirea personală, universul multimedia dar și cele destinate întrețineri