Asociația Mâini Unite în parteneriat cu City Flowers și Shopping City Sibiu îi invită pe sibieni la spectacolul umanitar ”Spiriduși pentru Sabin!”.
”Spiriduși pentru Sabin este un eveniment umanitar organizat de Asociația ”Mâini Unite” pentru Sabin. Spiridușii sunt copiii care vor învăța să facă decorațiuni de iarnă împreună cu Ioana Mihai Nechifor de la City Flowers și cu membrele asociației Mâini Unite, și vor cânta, duminică, 15 decembrie, în Shopping City Sibiu. În paralel, în mediul online, pe Facebook, se desfășoară campania ”Mânuțe unite pentru Sabin”, cu creații minunate făcute tot de copii, care pot fi cumpărate prin licitație online”, spune Ioana Andrievici, co-fondator și coordonator proiecte la Asociația ”Mâini Unite”.
Atelierele de creație din mall vor începe de la ora 16:00 iar spectacolul de muzică de la 18:00. Surpriza evenimentului este Anya, care va susține un recital la finalul spectacolului.
”Noi, toate membrele din Asociația Mâini Unite suntem mămici și știm că cel mai prețios dar este sănătatea copiilor noștri. Mulțumim din inimă tuturor celor care s-au implicat și se vor implica în susținerea acestui caz. Absolut toți cei care participă, copii, artiști, cântăreți, scenă, sonorizare, locație, o fac benevol și este extraordinar faptul că o părticică din timpul și talentul lor îl oferă unui copil. Mulțumim Anyei pentru că în această perioadă atât de încărcată cu solicitări de spectacole, a ales să ne ajute și să-l ajute pe Sabin. Sperăm ca Sabin să aibă în acest an un Crăciun cu totul special”, mai spune Ioana Andrievici.
Sabin Ionuț este un băiețel blond, cu ochi albaștri, în vârstă de trei ani şi şase luni, care suferă de paralizie cerebrală – tetrapareză spastică, o boală cumplită care îl împiedică să îți folosească mâinile, să stea vertical și să meargă.
Sabin s-a născut prematur, la 32 de săptămâni şi cântă